Sunt unele poveşti uitate sau nescrise în cărţi. Pe celelalte le regăsim în vorbele celor care au îmbătrânit odată cu nume mari ale vremii lor.
Doamna Vighenia îşi aminteşte că Nicolae Miertoiu, tatăl ei adoptiv, a venit pe lume pe 16 septembrie 1881, în comuna Cârcea, într-o familie cu şase copii. Încă de mic, s-a arătat pasionat de artă, fiind foarte talentat la desen. Văzând acestea, învăţătorul din Cârcea l-a sfătuit pe tatăl lui Nicolae, Mihalache, să îl trimită la şcoală la Craiova. Chiar dacă familia avea probleme financiare, Nicolae Miertoiu a ajuns să studieze la Şcoala de Arte şi Meserii. Întâmplarea a făcut posibil ca proaspătul elev al şcolii să îl cunoască pe marele Constantin Brâncuşi, care era cu cinci ani mai în vârstă decât el. După puţin timp, Nicolae i-a devenit ucenic celui care avea să-şi lase amprenta asupra sculpturii contemporane.
După ce şi-a terminat studiile, a plecat să lupte în Primul Război Mondial, fiind concentrat pe frontul din Iaşi. La întoarcere, a devenit profesor la Şcoala de Arte şi Meserii, pe care o absolvise nu demult. Se pare că acela era locul întâlnirilor fericite pentru Miertoiu: acolo l-a cunoscut şi pe viitorul lui cumnat, Constantin Goga, cu care s-a asociat şi a deschis un mic atelier de mobilă pe strada Calomfirescu, în vecinătatea casei sale.
Tâmplăria de artă devenise o afacere bănoasă, ce implica multă muncă şi pricepere. Mobila de lemn era sculptată manual, în stil românesc, cu încrustaţii florale, circulare, care creau o armonie de neînchipuit. De la biblioteci şi dormeze, la canapele, piedestaluri, scaune, totul era lucrat de mână; chiar şi cusăturile de tapiţerie sau cuişoarele asemănătoare cu piunezele ce prindeau oglinzile de lemn.
După câţiva ani de progres, Miertoiu a decis să îşi mute atelierul chiar în curtea casei sale. Aşa a luat fiinţă fabrica de mobilă „Tâmplărie de artă“. Pe banda ei de producţie au ieşit piese de mobilier inestimabile ca frumuseţe şi valoare, făcându-şi loc în instituţii importante din Craiova, şi nu numai.
Unde e Miertoiu azi?
O bancă ce-şi avea sediul pe locul primăriei din Craiova de astăzi comandase fabricii de tâmplărie un ghişeu sculptat. De măiestria artistului s-au bucurat şi Palatul Poştelor din Bucureşti, astăzi Muzeul Naţional de Istorie, Poşta din Bacău, Biserica Ciochiuţa din judeţul Mehedinţi şi multe altele. Nicolae Miertoiu a mai donat, din respect şi dragoste pentru locul natal, un jilţ bisericii din Cârcea. Biroul lui Nicolae Iorga a fost şi el fabricat tot la „Tâmplărie de artă“. Urmele îndemânării artistului încă se găsesc la Mitropolia din Craiova, care în trecut era o casă particulară, la prefectură, la primărie, la o bibliotecă ce se află în holul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“, precum şi la actuala Bancă Comercială Română (fostul hotel Palace).
În anul 1971, când Şcoala de Arte şi Meserii a împlinit un secol de la înfiinţare, Nicolae Miertoiu a primit o medalie în semn de recunoştinţă pentru munca lui, iar în incinta şcolii a fost amplasată o placă având numele lui. După decesul artistului, în 1973, la onorabila vârstă de 92 de ani, familia a vândut un jilţ Bisericii „Sfânta Mina“ din Craiova.
La câţiva ani de la moarte, câteva persoane din Capitală au venit să ceară membrilor familiei poze, caiete, schiţe şi documente ale sculptorului, pentru a scrie o carte. Spre dezamăgirea celor dragi, cartea nu a mai fost niciodată scrisă, iar amintirile părintelui lor nu au mai fost aduse înapoi.
În ziua de astăzi, puţini mai ştiu cine a fost Nicolae Miertoiu, în afara celor bătrâni, care l-au cunoscut, admirat şi apreciat pentru munca şi dragostea lui pentru artă. În casa urmaşilor lui au mai rămas câteva obiecte de valoare care nu vor părăsi familia. Ele sunt dovada unui spirit artistic desăvârşit, a unei răbdări greu de egalat şi a unei pasiuni de nemăsurat.
