Cazul copilului decedat din cauza unei infecţii generalizate, după ce a fost externat din Spitalul Judeţean din Slatina, va fi anchetat atât de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt, cât şi de Ministerul Sănătăţii.
"Vom cerceta pentru a vedea cine este vinovat în acest caz. Dacă un copil cu fractură deschisă a fost externat fără să fi primit îngrijiri adecvate, inclusiv antibiotice, înseamnă că lucrurile nu au funcţionat cum trebuie", spune dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Poliţiştii vor face verificări în acest caz, urmând să ia în calcul inclusiv rezultatele expertizei medico-legale.
Reamintim că băiatul a avut dublă fractură, iar medicii i-au pus mâna în atele şi l-au ţinut două zile în spital, însă fără să-i aplice un tratament cu antibiotice adecvat. După două zile, el a fost externat, însă mama băiatului s-a întors cu acesta la spital după cinci ore, din cauză că micuţul se simţea rău şi mâna i se învineţise. Pentru că făcuse o infecţie gravă, medicii au dispus amputarea braţului. Copilul a făcut însă septicemie şi a murit în timp ce era transportat cu un elicopter SMURD spre un spital din Bucureşti.
Cazul copilului decedat în Slatina va fi anchetat de Ministerul Sănătăţii şi de Poliţie
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

