M-am gândit să vorbim astăzi despre stima de sine. Deşi este una dintre dimensiunile fundamentale ale fiinţei noastre, stima de sine este un fenomen discret, impalpabil, complex şi uneori uităm că este integrat fiinţei noastre.
Conceptul de stimă de sine ocupă un loc foarte important în Occident, mai ales în Statele Unite, unde cuvântul „self-esteem“ face parte din limbajul curent. În Franţa, am preferat mult timp să vorbim despre amor propriu, dând dovadă astfel de o perspectivă mai afectivă, mai voalată, a raportului cu sine însuşi. Expresia „stima de sine“ se vrea a fi obiectivă. Verbul „a estima“ provine, de fapt, din latinescul „oestimare“, „a evalua“, a cărui semnificaţie este dublă: „a determina valoarea“ şi „a avea o părere despre“.
Părerea noastră despre noi înşine este vitală pentru echilibrul psihologic. Atunci când este pozitivă, ne permite să acţionăm eficient, să ne simţim bine în propria piele, să facem faţă dificultăţilor existenţei. Însă, atunci când este negativă, provoacă numeroase suferinţe şi neplăceri, care ne perturbă viaţa cotidiană.
A avea încredere în sine, a fi sigur pe sine, a fi mulţumit de sine… există o multitudine de termeni şi expresii implicate în limbajul curent pentru a desemna stima de sine. De fapt, fiecare dintre acestea se referă la unul dintre multiplele sale aspecte.
Vă propun să ne rezervăm câteva minute pentru a reflecta la următoarele trei serii de întrebări. Răspunsurile pe care le vom da vor furniza bune indicii despre stima de sine pe care ne-o acordăm.
1. Cine sunt eu? Care sunt calităţile şi defectele mele? De ce sunt capabil? Care sunt reuşitele şi eşecurile mele, competenţele şi limitele? Care este valoarea mea în ochii mei, ai apropiaţilor mei, ai persoanelor care mă cunosc?
2. Mă consider o persoană care merită simpatia, afecţiunea, iubirea celorlalţi sau, din contră, mă îndoiesc adesea de capacităţile de a fi apreciat şi iubit? Îmi conduc viaţa aşa cum îmi doresc? Faptele mele sunt în acord cu dorinţele şi părerile mele sau, dimpotrivă, sufăr din cauza diferenţei dintre ceea ce vreau să fiu şi ceea ce sunt? Sunt împăcat cu mine însumi sau adesea nemulţumit?
3. Când m-am simţit ultima oară nemulţumit de mine însumi, trist? Când m-am simţit mândru, satisfăcut, mulţumit?
Stima de sine se fondează pe trei „ingrediente“: iubirea de sine, concepţia despre sine şi încrederea în sine.
Este elementul cel mai important. Trebuie să ne iubim în ciuda defectelor şi a limitelor, în ciuda eşecurilor şi a înfrângerilor. Această iubire de sine nu depinde de performanţele noastre. Iubirea de sine depinde în mare parte de dragostea pe care ne-a împărtăşit-o familia noastră atunci când eram copii şi de „hrana afectivă“ care ne-a fost împărţită cu dărnicie.
Concepţia despre sine
Părerea pe care o avem despre noi, această evaluare, fondată sau nu, a calităţilor şi defectelor noastre, este al doilea stâlp al stimei de sine. Nu este vorba doar de cunoaşterea de sine; importantă nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea pe care o avem de a fi deţinători ai calităţilor sau defectelor. Concepţia de sine pozitivă este o forţă interioară, care ne permite să ne bucurăm de şansa noastră, în ciuda adversităţilor.
Încrederea în sine
A treia componentă a stimei de sine – cu care, în plus, se confundă adesea – este încrederea în sine. A fi încrezători înseamnă a considera că suntem capabili să acţionăm într-o manieră adecvată în situaţiile importante. Rolul încrederii în sine este primordial în măsura în care stima de sine are nevoie de fapte pentru a se menţine sau a se dezvolta: micile succese cotidiene sunt necesare pentru echilibrul nostru psihologic, aşa cum sunt hrana şi oxigenul pentru echilibrul nostru corporal.
În încheiere, aş vrea să ne gândim la ceea ce Paul Valery scria într-unul dintre eseurile sale: „Eşti plin de secrete pe care le numeşti EU“. Ce spuneţi? Cine este acest EU? Cine sunt EU? Dar TU? …
