12.8 C
Craiova
sâmbătă, 21 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalGorjDiscordie între liderii CNSLR Frăţia

Discordie între liderii CNSLR Frăţia

Liderul CNSLR Gorj, Constantin Retezeanu, este acuzat că nu a respectat acordul politic încheiat de organizaţia sindicală la nivel naţional cu PSD.

GORJ. La numai o zi după aprobarea acestui protocol şi în judeţul Gorj, adică pe 2 aprilie, Retezeanu a venit la conferinţa de presă a PNL, unde a fost anunţat de preşedintele formaţiunii drept candidat pe un loc eligibil din partea liberalilor pentru un post de consilier judeţean. Tot atunci, conducerea PNL Gorj a spus că s-a încheiat un protocol de colaborare între organizaţia judeţeană şi filiala sindicală reprezentată de Constantin Retezeanu. După câteva zile, acesta a semnat un comunicat, în numele Biroului Operativ al Uniunii Judeţene (UJ) CNSLR Frăţia, filiala Gorj, în care declară că nu s-a semnat nici un acord cu PNL: „UJ CNSLR Frăţia , filiala Gorj, dezminte apariţiile din presă şi menţionează că nu a închiat nici un acord scris sau verbal cu PNL, filiala Gorj. În conformitate cu acordul încheiat la nivel naţional, între CNSLR Frăţia şi PSD, consiliul judeţean al UJ CNSLR Frăţia, filiala a hotărât în şedinţa sa, de pe 1 aprilie, declanşarea negocierilor cu PSD, în vederea încheierii unui acord pe plan naţional“.

 

Retezeanu, pe mâna organizaţiei centrale

 

Valentin Popa, liderul SANITAS Gorj şi prim-vicepreşedintele filialei judeţene a CNSLR Frăţia, a venit ieri la conferinţa de presă a PSD şi a spus că a fost anunţată organizaţia centrală în legătură cu modul de a acţiona al lui Constantin Retezeanu şi că se aşteaptă o decizie cu privire la acesta: „Am anunţat organizaţia centrală a CNSLR şi acum suntem în aşteptarea unei hotărâri. Până atunci, comisia de negociere care s-a format la nivelul filialei judeţene s-a întâlnit cu reprezentanţii PSD“. Valentin Popa a precizat că Retezeanu este membru al Consiliului Naţional al CNSLR Frăţia şi că a fost prezent pe 27 martie la şedinţa în care s-a votat acordul de colaborare cu PSD, precum şi la consiliul judeţean al organizaţiei locale, când s-a dezbătut şi aprobat această convenţie.

 

„Nu se poate dedubla de calitatea pe care o are“

 

Valentin Popa a declarat că liderul CNSLR Frăţia, filiala Gorj, nu trebuia să se prezinte la conferinţă: „Nu mi-a venit să cred atunci când l-am văzut la conferinţa PNL, pentru că asta se întâmpla a doua zi după ce consiliul judeţean al CNSLR Frăţia aprobase acordul cu PSD. Am avut o discuţie cu dumnealui şi a negat vehement că a făcut vreo declaraţie cu privire la încheierea vreunui protocol cu PNL. Nea Costică mi-a spus că s-a dus acolo nu în numele organizaţei, ci în nume personal. Dar şi aşa este o greşeală, pentru că nu se poate dedubla de calitatea pe care o are. Nu poate fi nici opţiunea lui particulară, atât timp cât este preşedintele CNSLR Frăţia Gorj. Un preşedinte de organizaţie sindicală nu poate semna un acord politic cu un partid“. Valentin Popa este înscris la PSD din anul 1993 şi este consilier judeţean din partea acestei formaţiuni politice şi probabi că se va regăsi şi în acest an pe lista de candidaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS