23.6 C
Craiova
joi, 17 iulie, 2025

Horoscop

  Berbec    
Şansa vă va surâde în cazul în care doriţi să vă puneţi în practică un proiect mai vechi. Colaborările vă vor avantaja în această perioadă, iar ofertele vor fi oarecum surprinzătoare. Copiii sau persoanele mai tinere din familie vă vor obliga la cheltuieli suplimentare.

  Taur
În cazul în care aveţi în plan o călătorie, conjunctura astrală vă va avantaja. Indiferent că veţi pleca la drum singur sau cu prietenii, pentru divertisment sau pentru a rezolva chestiuni profesionale, veţi obţine ce vă doriţi. Oricum, nu vor lipsi ocaziile de a îmbina plăcutul cu utilul, ceea ce va fi chiar pe placul dumneavoastră.

  Gemeni
Şansele de a rezolva o chestiune cu care vă confruntaţi de mai mult timp sunt mari şi ar fi păcat să nu le fructificaţi. Nu vă implicaţi în discuţii în contradictoriu cu cei de acasă şi toate vor evolua cât se poate de bine. O investiţie făcută în această zi ar putea avea rezultate excelente într-un viitor nu foarte îndepărtat.

  Rac
În această perioadă veţi avea posibilitatea să comunicaţi cu persoane aflate pe alte meleaguri. Informaţiile pe care le veţi primi de la şi despre prieteni vă vor ajuta să priviţi viaţa într-un mod mai optimist. Va fi nevoie să faceţi o mulţime de drumuri pentru a rezolva o situaţie.
 
  Leu
Se va ivi o bună ocazie să finalizaţi o activitate începută de mai mult timp. Acest lucru vă va îmbunătăţi starea de spirit, mai ales că aveţi de făcut o investiţie importantă de timp şi nervi. N-ar fi rău să acordaţi mai multă atenţie modului în care doriţi să cheltuiţi banii.

  Fecioară
Popularitatea dumneavoastră este la limita superioară, aşa că puteţi miza pe sprijinul celor din jur. Nu vor lipsi ocaziile de a vă lărgi cercul de prieteni. Traversaţi o perioadă în care ceea ce demaraţi, chiar dacă nu pare foarte important, vă va urmări mult în viitor.

  Balanţă
Starea dumneavoastră generală va fi dintre cele mai bune, căci veţi reuşi să vă folosiţi la maximum energia de care dispuneţi. Aveţi tendinţa de a vă implica în mai multe activităţi odată şi în felul acesta nu veţi reuşi să vă odihniţi. Încercaţi să vă organizaţi cu atenţie timpul şi, mai ales, ascultaţi şi sfatul celor din anturajul apropiat.

 Scorpion
Interesul pentru activităţile sociale va fi peste nivelul obişnuit. Veţi primi o invitaţie, căreia ar fi bine să-i daţi curs; nu de alta, dar într-un astfel de context aţi putea cunoaşte pe cineva care vă va fi de un real folos în viitorul apropiat. Relaţia cu colaboratorii ar putea deveni mai tensionată.

 Săgetător
Energia fizică va fi la limita inferioară, aşa că nu este cazul să vă implicaţi în activităţi care să vă suprasolicite. Proiectele pe care le aveţi în plan pentru timpul liber trebuie amânate din cauza unor situaţii neprevăzute, dar vor apărea alte posibilităţi de distracţie.

  Capricorn
Unele cheltuieli neprevăzute v-ar putea crea mici probleme în plan financiar, dar până la sfârşitul intervalului veţi reuşi să vă echilibraţi. Relaţia cu familia se va îmbunătăţi, căci o rudă apropiată vă va anunţa o mică realizare. Energia fizică nu este foarte mare şi vă permite să vă implicaţi în activităţi diverse.

  Vărsător
Este posibil să aveţi şansa unui câştig cel puţin mulţumitor. Pe cât posibil, evitaţi să daţi curs impulsivităţii de moment, deoarece aţi putea avea neplăceri serioase. Energia fizică nu vă lipseşte, dar vă este greu să v-o canalizaţi spre un scop concret.

  Peşti
Deciziile luate în grabă vă vor aduce pagube, nu câştiguri. De asemenea, veţi fi dornic să participaţi la diverse activităţi sociale care vă vor da ocazia să cunoaşteţi persoane noi şi să vă simţiţi excelent. Situaţia financiară nu vă va crea nici un fel de probleme.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS