Un bărbat, de 55 de ani, care executa o pedeapsă cu închisoarea în regim de maximă siguranţă la Penitenciarul Giurgiu, a fost găsit spânzurat, marți, cu un şnur legat de grilajul uşii.
„În data de 02.12.2025, în jurul orei 11.50, în timpul operaţiunii de distribuire a mesei de prânz, un bărbat privat de libertate, în vârstă de 55 de ani, aflat în executarea pedepsei în regim de maximă siguranţă, a fost descoperit în camera de deţinere cu un şnur improvizat legat de grilajul uşii şi înfăşurat în jurul gâtului.
Imediat au fost alertate serviciile medicale ale penitenciarului şi a fost solicitată intervenţia unui echipaj de urgenţă prin apelarea Serviciului Unic Naţional pentru Apeluri de Urgenţă 112.
În ciuda eforturilor susţinute de resuscitare efectuate de personalul medical specializat, la ora 12.35 s-a constatat decesul. Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul se afla singur în camera de detenţie în momentul producerii evenimentului.
În conformitate cu prevederile legale, autorităţile au informat familia deţinutului, judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi Poliţia Municipiului Giurgiu.
Citește și: Bărbat înjunghiat mortal de un vârstnic, după ce s-au luat la ceartă pe stradă

