SCMU Craiova a reușit o victorie spectaculoasă în fața celor de la Steaua București, scor 3-2, într-un meci maraton de 2 ore și 26 de minute, disputat în ultima etapă a sezonului regulat din Divizia A1. Formația pregătită de Dănuț Pascu a pus capăt seriei impresionante de 15 victorii consecutive a bucureștenilor.
Oltenii au început în forță, conducând permanent în primul set, pe care l-au câștigat cu 25-19. Gazdele au reacționat în setul al doilea, dominat clar și încheiat cu 25-17. În setul trei, Craiova a ratat o minge de set la 24-23, iar Steaua a profitat și a întors scorul, câștigând cu 26-24 și trecând în avantaj, 2-1.
Tensiune mare, victorie pe muchie de cuțit
Setul al patrulea a fost la fel de tensionat. Steaua a condus în cea mai mare parte, dar Craiova a rămas aproape. După ce oltenii au ratat o minge de egalare la 24-23, bucureștenii au avut chiar minge de meci la 25-24. Cu toate acestea, alb-albaștrii au revenit spectaculos și, după mai multe încercări, au închis setul cu 32-30, trimițând partida în decisiv.
În tie-break, craiovenii au arătat mai multă claritate și determinare, impunându-se cu 15-12.
Pentru echipa din Bănie urmează acum confruntările din play-off, unde în sferturile de finală vor da piept cu Arcada Galați, într-un duel disputat după sistemul „două din trei”.
Citește și: Jaqueline Cristian a impresionat în duelul cu Stearns de la Miami! Va juca împotriva unei jucătoare de Top

