David Popovici a cucerit medalia de aur la 200 m liber, la Campionatele Mondiale de înot de la Singapore. Românul a înotat cele 4 lungimi de bazin în 1:43,53. Argintul a fost luat de americanul Luke Hobson și bronzul de niponul Tatsuya Murasa. David Popovici este doar al 5-lea om din istorie care câștigă două medalii de aur la această probă.
David Popovici a confirmat că este cel mai bun înotător din lume la 200 m liber. După ce anul trecut a devenit campion olimpic la Paris, sportivul nostru a cucerit al doilea său titlu mondial în această probă, după cel de la Budapesta din 2022. La Campionatele Mondiale de la Singapore, David a ales o strategie perfectă, care l-a dus spre cea mai strălucitoare medalie.
Ca atare, David a concurat în finală pe culoarul al 6-lea, dar asta nu l-a împiedicat să aibă o prestație de excepție. Popovici a făcut o cursă tactică perfectă și a oprit cronometrul la 1:43,53.
Așadar, David Popovici a cucerit al doilea său titlu mondial la 200 m liber, la 3 ani distanță de când s-a încoronat în premieră. Sportivul de 20 de ani a devenit abia al 5-lea om din istorie care ia două medalii de aur la această probă la Mondiale, după Michael Gross (1982 și 1986), Ian Thorpe (2001 și 2003), Michael Phelps (2005 și 2007) și Sun Yang (2017 și 2019), notează Eurosport.
Urmează proba de 100 m
David Popovici poate privi cu încredere spre ceea ce urmează pentru el în această săptămână. Fenomenul înotului mondial nu va avea prea mult timp la dispoziție pentru a celebra titlul de la 200, pentru că miercuri dimineața va reveni în bazin, pentru seriile de la 100 m.
David va înota în seria a 11-a, care va începe la ora 5:52 (ora României). Printre rivalii săi din bazin se vor număra americanul Jack Alexy, al 6-lea cel mai rapid om din istorie la „proba regină” a înotului (după Pan Zhanle, Popovici, Cesar Cielo, Alain Bernard și Caeleb Dressel), dar și italianul Carlos D’Ambro și polonezul Kamil Sieradzki, care au fost finaliști la 200 m.
Programul lui David Popovici pentru restul Campionatului Mondial de la Singapore:
100 m liber (30 și 31 iulie)
- miercuri – ora 05:52 (serii)
- miercuri – ora 14:27 sau 14:32 (semifinale)
- joi – ora 14:32 (finala)
50 m liber (1 și 2 august)
- vineri – ora 06:21 (serii)
- vineri – ora 14:33 sau 14:37 (semifinale)
- sâmbătă – ora 14:09 (finala)
Citeşte şi: Mirel Rădoi, spășit după ședința cu Rotaru, a salutat victoria cu U Cluj