Eşecul din prima etapă a returului, 1-2 cu ASA Târgu Mureş, a fost ca un duş rece pentru oficialii şi jucătorii de la CS Universitatea Craiova, care vor să remedieze rapid situaţia din clasament şi să readucă liniştea în rândul suporterilor.
Directorul sportiv al CSU, Nicolae Tilihoi, este convins că Ferfelea şi compania şi-au învăţat lecţia în runda trecută şi că nu vor repeta greşelile în disputa de sâmbătă, de la ora 11.00, cu Olimpia, de la Satu Mare, din cadrul etapei a 16-a a Ligii a II-a, seria 2, fiind convins că vor contabiliza toate cele trei puncte puse în joc.
„Atmosfera este bună la echipă, băieţii sunt concentraţi asupra acestui joc şi sunt convins că vor face o partidă bună. Glumind, putem spune că de mâine (sâmbătă – n.r.) începem să jucăm şi noi fotbal, că am făcut-o de oaie săptămâna trecută cu Târgu Mureş. Băieţii şi-au primit lecţia, acum trebuie să câştige şi să demonstreze că a fost doar un accident. Olimpia Satu Mare nu este o echipă slabă, dar noi trebuie să câştigăm cele trei puncte pentru a continua drumul spre play-off şi spre Liga I. Nici nu concep să nu învingem la Satu Mare“, a declarat Nae Tilihoi, pentru GdS.
Varga, în afara lotului
Debutul oficial al lui Dacian Varga la CS Universitatea Craiova s-a amânat din nou. Dacă la jocul cu ASA Târgu Mureş a fost bolnav şi băgat în carantină, pentru jocul de la Satu Mare a sărit din „schema“ lui Ovidiu Stângă pentru că nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor în timpul antrenamentelor din această săptămână. „Varga nu a prins lotul, a rămas acasă, pentru că nu s-a pregătit cum trebuie toată săptămâna. El a fost răcit, şi-a revenit, dar randamentul său de la antrenamente nu mi-a plăcut şi am preferat să iau pe altcineva care s-a pregătit cum trebuie şi care ne poate ajuta să câştigăm meciul cu Satu Mare. S-a supărat când l-am anunţat că nu face parte din lot, a comentat, dar nu a fost vorba de vreun incident. El trebuie să se pregătească şi să-şi câştige locul la echipă“, a spus Ovidiu Stângă, pentru GdS. „Atmosfera de la echipă este bună şi mă bucur că aici, la Satu Mare, nu a plouat şi terenul este bun, ceea ce ne va permite să combinăm. Întâlnim o echipă solidă, cu jucători cu talie, dar trebuie să câştigăm acest joc şi astfel să ne revenim“, a completat Ovidiu Stângă.
La rândul său, Dacian Varga a părut împăcat cu decizia antrenorului. „Vin după o răceală, nu m-am antrenat foarte bine în această săptămână în opinia antrenorului şi nu am prins lotul. Se mai întâmplă, o să mă revanşez săptămâna viitoare, când o să fiu apt din toate punctele de vedere. Nu a fost nici un conflict între mine şi Ovidiu Stângă, doar că eu mi-aş fi dorit să joc la Satu Mare. Sper să câştigăm acest joc şi să revenim pe primul loc în clasament“, a declarat Dacian Varga, pentru GdS.
Dacian Varga nu este singurul jucător lăsat de „vatră“, în Bănie rămânând şi Silviu Izvoranu, nerefăcut după accidentarea suferită în cantonamentul din Antalya, Cristi Ganea, aceştia fiind trimişi să se pregătească sub comanda lui Daniel Mogoşanu la echipa a doua.
Bălău: Vrem
să câştigăm
Optimismul se regăseşte şi în tabăra adversă, fundaşul sătmărenilor Marius Bălău afirmând că îşi doreşte o victorie în faţa celor de la CSU pentru a se apropia de play-off. „Ne-am pregătit bine toată săptămâna şi vrem să câştigăm, pentru că ne-am propus să jucăm în play-off. Nu avem probleme de lot, aşa că aşteptăm încrezători meciul de mâine (sâmbătă – n.r.)“, a declarat fostul căpitan al CS Turnu Severin, Marius Bălău, pentru GdS.
În partida tur, CS Universitatea Craiova s-a impus la limită, scor 1-0, în faţa celor de la Olimpia Satu Mare, unicul gol al meciului fiind semnat de Viorel Ferfelea (‘75), acesta fiind de altfel meciul de debut al acestuia la gruparea din Bănie.