30.1 C
Craiova
miercuri, 24 septembrie, 2025
Știri de ultima orăSportPleşan: Mă bucur că am marcat, păcat că am ieşit accidentat

Pleşan: Mă bucur că am marcat, păcat că am ieşit accidentat

Căpitanul echipei CS Universitatea Craiova, Mihăiţă Pleşan (foto), s-a bucurat mult pentru victoria obţinută miercuri seară în faţa celor de la CSM Vâlcea, informează csuc.ro. „Pentru noi nu e important să ne consolidăm poziţia de lider, ci să jucăm la fel cum am făcut-o şi până acum şi nu cred că vom avea probleme în atingerea obiectivului. A fost un joc reuşit al nostru împotriva unei contracandidate şi asta cred că e îmbucurător. S-a încheiat 3-1, cred că puteau să mai fie goluri înscrise. Mă bucur că am marcat, păcat că am ieşit devreme de pe teren pentru că îmi doresc să ajut echipa în continuare, să ajungem acolo unde ne este locul. Sper să fie o contractură, să nu am ruptură”, a declarat Pleşan, care a părăsit terenul accidentat, încă din minutul 35.

Şi antrenorul Ovidiu Stângă a apreciat evoluţia elevilor săi: „E o victorie meritată. Am avut o evoluţie bună. Am reuşit să marcăm repede, să ne creăm ocazii. Dar pe anumite faze ale jocului am lăsat spaţii, adversarii şi-au creat două ocazii şi sper ca în meciurile următoare să nu se mai repete. Eu cred că a fost unul dintre meciurile noastre bune. Prima repriză a fost bună, numai că am pierdut doi jucători de bază, iar acest schimb de jucători a dus la fluctuaţii de la bine la mai puţin bine. Sincer, nu mă aşteptam să ajungem de pe locul 11 pe 1. Cine se aştepta? Dar am fost favorizaţi şi norocoşi pentru că celelalte contra-candidate s-au încurcat în meciuri normale”.

 

Pavel Badea: Echipa are valoare şi condiţii pentru marea performanţă

 

Managerul general al CS Universitatea, Pavel Badea, consideră că la Craiova sunt îndeplinite condiţiile pentru a se face fotbal de înalt nivel. „A fost un meci frumos, echilibrat, în care noi am reuşit să-i depăşim pe cei de la Vâlcea prin valoare, prin atitudine, prin reuşitele individuale pe care le-au avut jucătorii noştri. Vâlcea este o echipă puternică, ce emite pretenţii pentru a accede în superligă, pretenţii pe care eu le consider întemeiate. Noi ne dorim să luăm tot timpul cele trei puncte puse în joc, pentru că echipa are valoare, are condiţii, are tot ceea ce este nevoie pentru a face marea performanţă“. Totodată, conducătorul Craiovei a vorbit şi despre următoarele jocuri ale echipei: „Pentru noi cel mai important meci este cel de sâmbătă, jucăm cu cei de la Mioveni, o echipă imprevizibilă, cu multe valori, care este pe un loc care nu-l merită. Merită mult mai sus”, a spus Badea, comentând şi pe tema torţelor aruncate de suporteri în teren: „N-am văzut acele torţe. Eu cred că vom juca pe ‘Ion Oblemenco’ cu FCU, unde vor fi foarte mulţi oameni, iar cei care vor veni la acel meci vor vedea un spectacol frumos în care cel mai bun va câştiga”.
Cât priveşte acceptul dat de familia Păunescu pentru folosirea exclusivă a imnului de către clubul nostru, Pavel Badea a spus: „Este un pas înainte. Acum mai mult de-o lună am declarat că imnul va fi al acestei echipe. Nu s-a concretizat în momentul respectiv, şi am avut un sentiment de jenă faţă de cei care cred în proiectul nostru. Acum revin în cărţi, cum s-ar spune. Mă consider un om serios şi vreau, cât voi fi aici, să transmit seriozitate. Cred că dacă toţi care ţin cu noi ne vor fi alături, vom reuşi foarte multe lucruri frumoase împreună. În privinţa imnului noi avem exclusivitate. Dacă cei de la FCU îl vor folosi este treaba dânşilor”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS