Aflat în Austria pentru a urmări evoluţiile formaţiilor româneşti aflate în pregătiri, selecţionerul României, Victor Piţurcă (foto), a afirmat că a tras câteva concluzii după amicalele văzute, dar că nu a conturat lotul tricolor pentru viitoarele acţiuni, punctând că nu a renunţat la ideea revenirii lui Cristi Chivu. „S-au comportat bine toţi jucătorii, însă sunt doar meciuri amicale. Concluziile finale le voi trage după începutul de campionat. Mă gândesc la toate cele cinci meciuri care urmează, dar cel cu Argentina, de pe 10 august, este cel mai important în acest moment. Am nevoie să-mi definitivez un lot mai lărgit, din care să aleg jucători pentru meciurile următoare. Cred că va fi stadionul plin la meciul cu Argentina, mai ales că e inaugurarea noii arene. Sunt destule motive ca suporterii să vină în număr mare“, a spus Piţi, la Digi Sport. „Am mai discutat cu Cristi Chivu, dar nu despre fotbal. Eu ştiu frustrările lui, ştiu de ce a renunţat la echipa naţională şi trebuie să-i mai dăm timp. Nu sunt optimist în privinţa schimbării deciziei sale de retragere. Îl cunosc şi ştiu că are o personalitate puternică. N-ar fi însă primul sau ultimul fotbalist care renunţă şi apoi se întoarce la naţională. Depinde doar de sentimentele lui, de ce crede el că va fi bine în momentul respectiv“, a adăugat selecţionerul României.
Piţi speră să-l întoarcă din drum pe Chivu
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

