Pandurii sfidează criza, găsind resurse să revină în Liga I pe criteriu administrativ. Oficial, Pandurii a luat locul echipei Internaţional Curtea de Argeş, care s-a retras, însă revenirea gorjenilor în elita fotbalului românesc are un preţ. S-a spus că Marin Condescu ar fi cheltuit 3.000.000 de euro să-şi readucă echipa în Liga I, jumătate din sumă reprezentând cedarea drepturilor TV pe sezonul în curs lui Benone Lazăr. Pandurii au ofertat şi au transferat de la Curtea de Argeş întregul staff tehnic împreună cu 15 jucători, ceea ce înseamnă alţi bani. Mai sunt şi alte cheltuieli neprevăzute. Noul tehnician, Ionuţ Badea, nu a fost mulţumit de condiţiile de antrenament şi de cazare de la Târgu Jiu şi a crescut nota prin schimbarea cantonamentului la Arcani şi servirea mesei la hotel Europa. Badea are pretenţii să se mai construiască un teren de antrenament cu iarbă, astfel că oficialii gorjeni trebuie să caute prin conturi fonduri suplimentare. „Sunt anumite probleme legate de baza materială, sper să avem două terenuri de antrenament şi nu unul“, s-a plâns tehnicianul. Mai mult, cei de la Pandurii au făcut cerere să înscrie echipa secundă Pandurii II în Liga a II-a şi dacă solicitarea le va fi aprobată bugetul de cheltuieli al echipei va trebui suplimentat. Tot la cheltuieli trebuie adăugate şi contractele lui Cosmin Tilincă şi Ibon Perez Arrieta, fotbalişti ce se pregătesc separat, dar care nu vor să părăsească gruparea gorjeană. În ciuda notei de plată uriaşe, viitorul pandurilor sună bine. „Nu vom avea probleme de finanţare, staţi liniştiţi! Avem o finanţare liniară“, a garantat vicepreşedintele USMO, Viorel Temelescu. Explicaţia ar putea veni de pe spatele tricourilor de joc ale fotbaliştilor gorjeni. Pandurii a făcut reclamă în primele două etape pentru Electra, o societate în curs de înfiinţare ce uneşte toate entităţile energetice ale României. Noua societate are prevăzută în statut obligaţia de a susţine sportul, astfel că o sumă importantă va ajunge şi la panduri.
Colegul lui Ronaldo, propus pandurilor
Firma de impresariat MKTSport propune echipei Pandurii Târgu Jiu un atacant portughez de naţionalitate angoleză, Luis Lourenco, 27 de ani, care a evoluat în cariera sa la Sporting Lisabona – unde a fost coleg cu dinamovistul Marius Niculae, Belenenses, U Leiria, Vitoria Setubal şi Panionios (Grecia).
Lourenco a participat cu naţionala Portugaliei la Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena, unde a fost coleg cu starul lui Real Madrid, Cristiano Ronaldo, Boa Morte, Danny şi Helder Postiga, şi la Euro U21 din 2006. Atacantul lusitan joacă în prezent în Grecia, la formaţia Kerkyra. Pe aceeaşi filieră au fost propuşi pandurilor Moraes, atacantul Gloriei Bistriţa, Walter Januario de Paula Junior, fundaş central, 26 de ani, Rodriguinho, atacant, 27 de ani, care joacă la Fluminense, Marcelo Antonio Guedes Filho, fundaş, 23 de ani, acum la PSV Eindhoven, Viera Soares Fabiano, atacant, 26 de ani, care joacă la Ipatinga, Nuno Diogo, fundaş portughez, 29 de ani, legitimat la CFR Cluj, Rogerio Gonzalves Martins, atacant, 25 de ani, Asteras Tripolis (Grecia), toţi fiind refuzaţi din diverse motive. Nuno Diogo şi Rogerio Martins nu au fost pe placul lui Sorin Cîrţu, primul răspunzându-i nepoliticos tehnicianului într-un meci în care era adversarul pandurilor, iar cel de-al doilea fiind considerat prea gras.

