Știri de ultima orăSportEchipa lui Bölöni a trecut pe primul loc

Echipa lui Bölöni a trecut pe primul loc

Standard Liege, echipă antrenată de Ladislau Bölöni, a învins duminică seară, pe teren propriu, pe Racing Genk, cu scorul de 2-0, rezultat în urma căruia a preluat şefia clasamentului, depăşind gruparea Anderlecht. „Superioritatea noastră în partida cu Racing Genk şi-a arătat roadele târziu. Am tremurat când am văzut lipsa de realism a jucătorilor mei. Ar fi trebuit să ne impunem mai clar. Faptul că suntem pe primul loc nu ne oferă decât mai multă responsabilitate“, a declarat Ladislau Bölöni. Partida cu Racing Genk a contat pentru etapa a 26-a a campionatului belgian, iar golurile învingătorilor au fost reuşite de Witsel (’45) şi Camargo (’86). În urma acestui rezultat, Standard Liege are 58 de puncte şi este urmată în clasament de Anderlecht Bruxelles (57 de puncte), care a pierdut în ultima etapă contra celor de la FC Malines (1-2). Pe poziţia a treia se află FC Bruges, cu 47 de puncte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS