9.5 C
Craiova
sâmbătă, 17 mai, 2025
Știri de ultima orăSportSăceanu nu sare din schemă

Săceanu nu sare din schemă

Finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu, a explicat ieri de ce Robert Săceanu nu a intrat în vederile antrenorului Florin Cioroianu la meciul cu FC Naţional, absenţa acestuia din lotul de 18 jucători fiind motivată de faptul că nu este în formă. Deşi s-a declarat nemulţumit de evoluţiile mijlocaşului craiovean de nenumărate ori, Mititelu a exclus posibilitatea unui eventual „divorţ“ la finele sezonului în curs, considerând că Săceanu este un jucător valoros.
„Şi ce dacă nu a jucat Săceanu cu FC Naţional? E vreo tragedie, s-a întâmplat ceva rău în echipă? Antrenorul Florin Cioroianu a considerat în acest moment că Andrei Ionescu şi Constantin Gărgălie sunt mai în formă şi se potrivesc mai bine în sistemul de joc. Are şi el valoare, nu se pune problema ca Săceanu să plece, o să vină rândul lui, doar nu s-au născut toţi titulari la Universitatea. De la Craiova pleacă doar fotbaliştii care nu au valoare, dar nu se pune problema ca Robert Săceanu să fie dat afară sau să fie pus pe lista de transferuri“, a spus Mititelu, amintind că şi Julius Wobay nu a mai fost titular de la învestirea lui Florin Cioroianu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS