20.5 C
Craiova
marți, 1 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportDeac va raspunde de portari

Deac va raspunde de portari

Desi Sabin Ciurea si Marius Purcaru pareau singurii candidati la functia de antrenor cu portarii, conducerea Universitatii a avut in „mâneca“ si o a treia varianta, care s-a dovedit intr-un final si cea corecta.


Plecarea lui Silviu Lung in Emiratele Arabe Unite, la Al Ain, a lasat descoperit postul de antrenor cu portarii, insa nu pentru mult timp, pentru ca oficialii Stiintei au reusit sa umple golul destul de repede. Insarcinat cu aceasta „misiune“ a fost Silvian Cristescu, care, desi ii punea intr-o lumina favorabila pe Sabin Ciurea si Marius Purcaru, a mers pe alta pista, contrar asteptarilor. Intr-un final, postul vacant i-a revenit bihoreanului Ioan Pap Deac, de 37 de ani, care nu a reprezentat niciodata fotbalul oltenesc, dar care a sosit in Banie plin de optimism.


Desi a recunoscut ca nu cunoaste potentialul gruparii alb-albastre, Deac a afirmat ca este convins ca Universitatea va face o figura frumoasa in sezonul viitor, motiv pentru care a si acceptat provocarea. „Nu cunosc foarte multe despre actuala echipa a Universitatii, pentru ca nu am vazut decât trei-patru meciuri din Divizia B, deci nu mi-am putut face o parere despre potentialul echipei. Din câte am auzit, Craiova are o echipa tânara si frumoasa si nu vad de ce nu am face o treaba buna impreuna“, a spus Deac, inainte sa bifeze antrenamentul de la ora 18.00, primul sub culorile Universitatii.


Contractul mai asteapta


Chiar daca lucrurile sunt certe in ceea ce-l priveste pe noul secund al lui Ovidiu Stinga, Ioan Pap Deac nu a semnat insa contractul cu gruparea alb-albastra, momentul fiind amânat pentru urmatoarele zile. Deac nu a dorit sa ofere mai multe amanunte despre termenii angajamentului, dar a afirmat ca nu se fereste de acest lucru si va da detalii dupa ce va intra totul in legalitate.


„Abia acum am ajuns in Craiova, nici nu am apucat sa despachetez. Mai mult ca sigur ca astazi (ieri – n.r.) nu vom semna nimic, dar in maximum doua zile voi avea o intrevedere cu oficialii clubului si vom parafa intelegerea. Mai multe detalii despre contract veti afla doar dupa ce va fi semnat, pentru ca nu am nimic de ascuns“, a spus Deac.


Ioan Pap Deac a debutat in Divizia A pe 4 martie1990, intr-un meci pierdut cu 2-0 de FC Bihor Oradea in fata celor de la Corvinul Hunedoara si si-a incheiat cariera la Gloria Bistrita, la 35 de ani. Noul antrenor al lui Mircea Bornescu, Nicusor Banica, Silviu Lung jr. si Mihai Neagoe a mai evoluat la urmatoarele echipe: FC Bihor Oradea (1989-1995), FC National (1995-1997), Olimpia Satu Mare (1997-1998), Universitatea Cluj (1998-1999 tur), Unirea Dej (1998-1999 retur), FC Baia Mare (1999-2002) si Gloria Bistrita (2002-2004).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS