Conform presei internationale, Carlos Sainz doreste functia de presedinte la clubul spaniol de fotbal Real Madrid. Dublul campion mondial de raliuri (1990 si 1992) ar candida pentru postul lasat liber luni de Florentino Perez in cazul in care se vor organiza alegeri anticipate pe parcursul acestui an.
„Trebuie sa studiez situatia mea personala si pe cea a clubului inainte sa iau o hotarâre. Este vorba de o decizie care nu poate fi luata in graba“, a declarat spaniolul, de 42 de ani, la doua zile dupa ce Perez si-a anuntat demisia.
Potrivit presei spaniole, vicepresedintele Fernando Martin, care a preluat atributiile lui Florentino Perez, ar vrea sa isi pastreze postul pâna in 2008, insa mai multi membri din conducerea clubului doresc sa organizeze alegeri anticipate in acest an.
„Tot ceea ce pot sa spun este ca, daca voi candida pentru postul de presedinte, nu o voi face pentru glorie sau pentru a fi pe prima pagina a ziarelor. Gloria am dobândit-o deja pe durata carierei mele sportive. Ceea ce ma motiveaza este pasiunea pentru fotbal si pentru aceasta echipa, pe care am sustinut-o toata viata“, a precizat pilotul, care la inceputul acestui an a participat pentru prima data la Raliul Dakar, unde a câstigat patru probe speciale.