Originar din Tirgu Mures, Valentin Suciu a debutat in Divizia A sub culorile alb-albastre ale Universitatii intr-un meci disputat in urma cu zece ani, „U“ – Ceahlaul 3-0 (18 decembrie 1993).
A plecat de la Universitatea in vara lui ’99, dupa ce jucase si la Extensiv (returul ’94/’95) si Motru (sezonul ’96/’97). Acum se afla la Petrolul Stoina.
– Ai ajuns in Divizia C. Ce s-a intimplat?
– Nu s-a intimplat nimic anormal, iar aici ma simt foarte bine, chiar daca deocamdata Petrolul este pe locul trei in seria C6. Avem insa o echipa foarte buna, un conducator care se implica total in bunul mers al Petrolului, motive pentru care incercam promovarea. Nu-i usor, in seria noastra, una dificila, s-au inscris si altii la promovare (Minerul Moldova Noua, Senaco Novaci). Va fi un retur de foc.
– Te-ar tenta sa pleci de la Stoina?
– V-am spus, ma simt foarte bine la Petrolul, dar o revenire intr-o liga superioara ar fi binevenita. In consecinta, as dori sa revin la Craiova, unde de fapt locuiesc. Acum sint navetist, Craiova – Stoina. Universitatea? Ar fi prea frumos! Urez bafta Universitatii pentru retur!
– La Universitatea ai jucat aproape patru sezoane. De ce ai plecat?
– Imi pare rau, eu n-as fi dorit sa parasesc Universitatea, dar in viata esti uneori obligat sa te supui deciziilor altora. M-am simtit foarte bine la Craiova, am avut un sezon extraordinar in ’97/’98 (24 meciuri, 4 goluri), dar peste un an am fost obligat sa plec. Am jucat apoi la FC Brasov, Drobeta Turnu Severin, dar nicaieri unde nu este ca pe „Ion Oblemenco“! In perioada cit am fost la Universitatea am avut si sansa sa lucrez cu antrenorul Alesanco, un profesionist.