28.4 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăSanatateAproape 200 de persoane, înscrise într-o săptămână în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem

Aproape 200 de persoane, înscrise într-o săptămână în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem

Aproape 200 de persoane s-au înscris într-o săptămână în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem cu prilejul caravanei „Donează o şansă la viaţă!”, care se desfăşoară până mâine în Capitală, informează Agerpres.ro. Timp de o săptămână, în parcurile Herăstrău şi Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti, la centrul mobil de donare al caravanei, 199 de persoane s-au înscris în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem. Promovarea evenimentului a fost realizată cu ajutorul a peste 20 de voluntari care au străbătut cele două parcuri pe biciclete, role sau pe jos.

Cei care vor să afle mai multe despre donarea de celule stem sau să devină donatori o mai pot face astăzi şi mâine, între orele 11:00 şi 20:00, în parcul Tineretului. Persoanele care intenţionează să se înscrie ca donatori vor fi testate şi au ocazia să afle gratuit ce grupă de sânge şi tip de Rh au. Rezultatele analizelor pentru depistarea bolilor infecţioase care se pot transmite prin sânge, printre care HIV/SIDA, hepatită B şi C, sifilis vor fi transmise prin poştă sau email. Totodată, vor fi oferite gratuit servicii medicale de măsurare a tensiunii arteriale, pulsului şi glicemiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS