Produsele de protecţie solară trebuie să aibă precizate pe etichetă atât SPF, cât şi date despre protecţia împotriva radiaţiilor ultraviolete de tip A, atrag atenţia reprezentanţii Comisiei Europene şi cei ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Comisia Europeană recomandă pentru sezonul estival alegerea produselor cosmetice care au pe etichetă inscripţionări clare privind eficienţa protecţiei solare.
Este contraindicată folosirea unei creme de protecţie solară pe care scrie „ecran solar total“ sau „protecţie 100%“, pentru că aceştia sunt doar nişte termeni care induc în eroare cumpărătorul. „În ciuda unor indicaţii întâlnite frecvent, precum «ecran solar total» şi «protecţie totală», nici un produs de protecţie solară nu poate asigura o protecţie deplină împotriva radiaţiilor ultaviolete (UV). Ar trebui folosiţi termeni standardizaţi (protecţie scăzută, medie, ridicată şi foarte ridicată) alături de tradiţionalii factori de protecţie solară (SPF – sun protection factors), pentru a înlesni orientarea la alegerea produsului de protecţie solară corespunzător“, se arată în recomandarea Comisiei Europene privind produsele de protecţie solară, adoptată în septembrie 2006. Există patru categorii de protecţie: scăzută, medie, ridicată şi foarte ridicată, care corespund unui SPF de 6-10, 15-20-25, 30-50 şi 50+. La acestea se adaugă şi menţionarea factorului minim de protecţie împotriva UVA recomandat.
Sistemul de etichetare, îmbunătăţit
Prin urmare, doar simpla specificare a factorului de protecţie solară (SPF) nu este suficientă pentru siguranţa produsului. SPF se referă doar la protecţia pe care o poate oferi produsul împotriva radiaţiei ultraviolete de tip B (UVB). Consumatorul ar trebui să citească pe etichetă şi informaţii despre protecţia privind radiaţiile ultraviolete de tip A (UVA). Iată de ce, în timp ce radiaţiile UVB cauzează „arsuri solare“, radiaţiile UVA cauzează îmbătrânirea prematură a pielii şi dereglări ale sistemului imunitar uman. Ambele tipuri de radiaţii cresc riscul apariţiei cancerului de piele.
Produsele cele mai sigure sunt cele care au pe etichetă un semn distinctiv standardizat UVA, care indică un nivel minim de protecţie împotriva radiaţiilor UVA, acesta crescând în acelaşi timp cu sporirea factorului de protecţie solară şi bazându-se pe o metodă de testare standardizată.
Ce trebuie să ştim vara aceasta?
Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), trebuie alese produsele etichetate în conformitate cu sistemul de etichetare îmbunătăţit. De asemenea, cosmeticele de protecţie solară trebuie folosite împreună cu alte măsuri de protecţie împotriva soarelui. De exemplu, dacă folosim o cremă cu protecţie ridicată trebuie să evităm expunerea la soare între orele 11.00 şi 15.00, iar recomandarea folosirii pălăriilor şi ochelarilor de soare rămâne valabilă.
Cât despre produsele de protecţie solară, acestea trebuie să protejeze atât împotriva radiaţiilor UVB, cât şi a celor UVA. De asemenea, aplicarea corectă a produsului este la fel de importantă ca şi alegerea lui. Pentru a atinge nivelul de protecţie indicat de SPF, trebuie aplicată o cantitate de 2mg/cm². Aceasta reprezintă aproximativ 36 de grame (6 linguriţe pline) de cremă de protecţie solară pentru un corp de adult. În prezent, consumatorii folosesc de obicei numai aproximativ jumătatate din necesar. Această cantitate trebuie aplicată din nou după înot sau după ştergerea cu prosopul, pentru a menţine protecţia.