Beyoncé a purtat un costum de curse creat special pentru ea, în timp ce a participat la Formula 1 Heineken Las Vegas Grand Prix 2025, sâmbătă (22 noiembrie), în Las Vegas.
Artista în vârstă de 44 de ani a fost însoțită de soțul ei, Jay-Z, la această rară apariție publică, cei doi asistând la una dintre ultimele curse de F1 ale sezonului, portivit JustJared.
Înainte de Marele Premiu, atât Beyoncé, cât și Jay-Z au urcat în scaunul pasagerului într-un Ferrari pentru a face un „Pirelli Hot Lap” pe circuit. Șoferul lor a fost nimeni altul decât pilotul Scuderia Ferrari și septuplul campion mondial, Sir Lewis Hamilton.
Beyoncé și Lewis se cunosc de mulți ani și au o relație de prietenie de mult timp. Ultima dată când artista a participat la un weekend de F1 a fost în 2009, la Singapore, unde s-a întâlnit cu pilotul în garajul McLaren. Tot atunci a susținut și un concert în cadrul „F1 Rocks Singapore”.
Citește și: F1 / Max Verstappen a câștigat la Las Vegas și păstrează șanse la titlul mondial

