Fiica cea mare a lui Barack şi Michelle Obama, Malia, a decis să renunţe la celebrul său nume de familie în viaţa profesională. Ea a ales să se numească Malia Ann, folosindu-şi al doilea prenume ca nume de familie, pornind acum într-o carieră în industria cinematografică.
„Malia, care s-a lansat în cinema, a renunţat la numele de familie”, a spus fosta primă doamnă americană, preluată de ABC News. „I-am spus: «Oamenii vor şti în continuare că eşti tu, Malia». Dar am respectat faptul că ea încearcă să îşi traseze propriul drum”.
Cuplul Obama are două fiice: Malia, 26 de ani, şi Sasha, 23 de ani. „Este foarte important pentru fiicele noastre să simtă că au meritat ceea ce primesc. Ele nu vor ca oamenii să presupună că nu muncesc din greu, că lucrurile le vin natural. Sunt foarte sensibile la asta. Vor să fie emancipate”.
Malia Obama a absolvit Harvard în 2021
Malia Obama a absolvit Harvard în 2021. De atunci, ea a folosit numele Malia Ann în toate proiectele sale. În primul rând, serialul Prime Video „Swarm”, creat de actorul şi rapperul Donald Glover, în care ea a fost protagonista.
După cum a relatat MSNBC, tânăra a regizat şi o reclamă pentru Nike în care apare baschetbalista A’ja Wilson.
Barack Obama a menţionat această decizie a tinerei încă din octombrie
Barack Obama a menţionat această decizie a tinerei încă din octombrie, în cadrul „The Pivot Podcast”: „Primul ei film a fost la Sundance şi la toate aceste festivaluri prestigioase, iar ea nu a folosit numele Obama în generic”.
„I-am spus: ‘Ştii că oamenii vor şti cine eşti'”. Ea a răspuns: ‘Ştii ce? Vreau ca ei să vadă (filmul) pentru prima dată fără să poată face vreo asociere’. Deci cred că fetele noastre încearcă din răsputeri să nu profite (de numele lor)”.
Citeşte şi: Blocaj pe DN7, sensul Râmnicu Vâlcea – Piteşti