29.4 C
Craiova
joi, 5 iunie, 2025
Știri de ultima orăMagazinVia Transilvanica are o nouă poartă de intrare în municipiul Braşov

Via Transilvanica are o nouă poartă de intrare în municipiul Braşov

Via Transilvanica, traseul turistic care străbate România, are, începând de marți, o a treia poartă de intrare, la ‘kilometrul zero’ al municipiului Brașov, în Piața Sfatului.

Pentru a marca acest lucru, reprezentanții Tășuleasa Social au amplasat, aici, o bornă de andezit, care este, de fapt, o lucrare de artă, realizată în cadrul taberelor de sculptură organizate de Asociație.

Odată cu deschiderea acestei extensii, care unește Brașovul cu comuna Viscri, drumeții vor avea la dispoziție trei intrări: Putna, la nord, Brașovul, în centru, și Drobeta-Turnu Severin, în sud, iar lungimea totală a traseului va crește de 1.400 la 1.575 de km.

„Consider că amplasarea acestei borne este un moment special, pentru că am reușit să conectăm Via Transilvanica și Brașovul, astfel cele mai căutate și recomandate destinații turistice din România, inclusiv în cele mai importante publicații din lume, sunt parte a aceleiași povești“, a declarat Damaschin Berende, Trail manager pe Via Transilvanica, citat de Agerpres.

Pe lângă borna din Piața Sfatului, pe teritoriul administrativ al Brașovului sunt deja amplasate alte 9 borne kilometrice, o parte fiind de asemenea în municipiul Brașov.

Citeşte şi: Fără prăjituri la birou! De ce este nociv să-ţi serveşti colegii cu dulciuri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS