2.9 C
Craiova
duminică, 28 decembrie, 2025
Știri de ultima orăMagazinAngelina Jolie, împotriva violurilor „de război“

Angelina Jolie, împotriva violurilor „de război“

Actriţa Angelina Jolie a început o vizită în Rwanda şi Congo, organizată cu scopul de a atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra problematicii violurilor comise pe timp de război. Potrivit contactmusic.com, vedeta americană, care deţine funcţia de trimis special al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), este însoţită în această vizită de William Hague, ministrul britanic de externe. În această vizită, ei se vor întâlni cu mai multe victime ale violenţelor sexuale şi cu membrii asociaţiilor locale şi ai organismelor ONU care le sprijină, precum şi cu oameni politici cu care vor discuta despre conflictul dintre armata congoleză şi Mişcarea 23 martie (m23) din provincia Nord-Kivu, o zonă în care sunt comise numeroase violuri. „Vrem să convingem guvernele să acorde acestei probleme toată atenţia pe care o merită“, a declarat, la rândul ei, Angelina Jolie, care a spus că această vizită îi va permite în primul rând să le audă în mod direct pe victimele violurilor şi violenţelor sexuale comise în timpul conflictului din Congo.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS