Alergiile pot preveni cancerul
Persoanele care suferă de diverse alergii sunt mai puţin expuse riscului de a se îmbolnăvi de cancer, cel puţin aşa susţin rezultatele a două studii efectuate de cercetătorii americani. Potrivit acestora, reacţiile adverse provocate de alergii stimulează foarte mult sistemul imunitar, fapt ce protejează persoanele care suferă de aceste alergii de un eventual „atac“ al cancerului. „Alergiile reprezintă, de fapt, o activare generală a sistemului imunitar. Este o ipoteză greu de dovedit şi mulţi sunt sceptici în această privinţă, însă este un concept larg răspândit, iar studiile clinice efectuate confirmă această teorie“, a explicat doctorul Ronald Crystal, şeful secţiei de pneumologie a Centrului Medical Weill Cornell din New York. Studiile efectuate au arătat că femeile care suferă de astm sunt cu 30 la sută mai puţin predispuse la a dezvolta cancer ovarian, în timp ce copiii cu diverse alergii (la praf, la polen, la diverse mirosuri etc.) prezintă un risc cu 40 la sută mai mic de a se îmbolnăvi de leucemie, comparativ cu alţi micuţi. În cazul copiilor care suferă de alergii la factori transportaţi pe calea aerului, numărul de cazuri de cancer la gât, de piele, pulmonar şi intestinal este foarte mic. În plus, mai multe studii de caz au arătat că existenţa alergiei la factori din aer sau a rinitei alergice reduce incidenţa cancerului pancreatic cu până la 58%. Cercetătorii au declarat că există din ce în ce mai multe dovezi că tratarea diverselor alergii prezintă un avantaj medical. „Încă trebuie efectuate teste şi analize, însă cifrele statistice arată că alergia reprezintă un factor preventiv semnificativ“, a explicat unul dintre membrii echipei de cercetători.

