10.6 C
Craiova
miercuri, 5 noiembrie, 2025

Scurte ştiri

Mascaţi cu carioca
Având în vedere că un jaf ca la carte presupune neapărat un chip acoperit şi pentru că o cagulă nu este ieftină, doi americani au ales un mod nu tocmai inteligent să se deghizeze pentru un jaf. După cum informează Tgcom.it, Matthew Allan McNelly şi Joey Lee Miller, din Caroll, statul Iowa, au decis să plece la furat şi şi-au pictat faţa cu o cariocă neagră, convinşi fiind că în acest fel nu vor fi identificaţi. Cei doi au fost însă observaţi de mai mulţi martori, care au alertat imediat poliţia. Ei au fost prinşi la puţin timp după ce au jefuit un magazin. În momentul arestării, răufăcătorii mai aveau chipul pictat cu carioca. Ei trebuie să răspundă în faţa magistraţilor pentru faptele lor.

Jessica Simpson vrea un bărbat cu carte
Frumoasa actriţă şi cântăreaţă Jessica Simpson pare să se fi săturat să aibă alături doar sportivi şi cântăreţi. După cum informează Tgcom.it, vedeta visează la un iubit serios şi cu o cultură generală bogată. După eşecul relaţiilor sale cu Nick Lachey, rockerul John Mayer sau starul NFL, Tony Romo, Jessica îşi doreşte altceva. „Nu mai vreau să mă plictisesc! Şi, sincer, mă plictisesc foarte repede şi uşor, aşa că aş vrea un bărbat intelectual“, a mărturisit vedeta.

Inna cucereşte Cehia
Inna continuă să cucerească topurile. Pe lista ţărilor unde „Hot“, cel mai recent single al Innei, a ajuns pe prima poziţie se înscrie de săptămâna aceasta şi Cehia, melodia româncei devansând single-uri internaţionale de succes. Intrarea pe piaţa cehă de muzică a piesei „Hot“ este cu atât mai lăudabilă cu cât cehii sunt tradiţionalişti în privinţa muzicii difuzate la radio. Inna nu se opreşte însă aici. Artista româncă împreună cu băieţii de la Play & Win au intrat în studio pentru un nou single, care va fi o mare surpriză şi care va fi lansat în curând.

Cabral se va întâlni cu românii din Israel
Românii din Israel se vor întâlni, în perioada 5-8 noiembrie, cu Cabral, care va prezenta patru spectacole în trei oraşe diferite, eveniment la care ProTV Internaţional este partener media. Românii din Israel care îl urmăresc pe Cabral atât în postura de prezentator al emisiunii „Poveştiri de noapte“, cât şi ca actor în serialul „State de România“ – ambele producţii fiind difuzate la ProTV Internaţional – vor avea ocazia să-l vadă live, prezentând spectacolul „Vedete, vedete… în Israel“. Organizat de Carol Eisenshtein, în acest turneu vor performa pe scenă Anastasia Lazariuc şi Fuego, iar ilusionistul Josefini Jr. va încânta audienţa cu numere de magie. Primele două întâlniri cu publicul din Israel vor avea loc la Haifa, pe 5 noiembrie, iar pe 6 şi 7 noiembrie artiştii români vor concerta la Beer Sheva, respectiv Tel Aviv.

Şomer la 13 ani
Un adolescent de 13 ani se poate „mândri“ cu titlul de cel mai tânăr şomer din Marea Britanie. După cum informează dailymail.co.uk, Kane Middleton, din orăşelul britanic Clophill,  care lucra ca distribuitor de ziare, a primit şi un “salariu compensator” în valoare de opt euro, adică leafa pe o săptămână de muncă. Adolescentul se angajase în urmă cu două luni, din dorinţa de a face rost de bani pentru mâncarea hamsterului său. Săptămâna trecută, însă, a primit de la patron o scrisoare pe care a mărturisit că la început nici n-a înţeles-o. În scrisoarea de concendiere, conducerea firmei îl asigura că decizia „nu este legată de calitatea muncii, ci se întemeiază doar pe date de marketing“. Kane nu se dă bătut. El speră că va găsi repede alt loc de muncă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS