Am o amică bună. Mai bună decât toate ofertele cârciumilor din Craiova. Mi-a sugerat să calc şi pe la Rio, pe Calea Bucureşti. Am trecut peste prejudecata părului ei blond şi am decis să calc pragul locaţiei respective. Am fost întâmpinat de o atmosferă plină de fum. Nu poţi să intri la Rio şi să nu observi sistemul de ventilaţie UGD (uşa şi geam deschis), care nu reuşeşte să facă faţă fumului din local. Şi nu te omoară doar fumul de ţigară. Cred că aerisirea bucătăriei localului se face prin restaurant, altfel nu se explică această „ceaţă“ şi atmosfera de grătar. Îţi trebuie câteva minute să te obişnuieşti cu aerul localului, după care, clipind mai des decât de obicei, îţi găseşti un loc la una dintre mese.
La ora prânzului, aproape o treime din locurile disponibile erau ocupate de persoane care, în general, veniseră să mănânce. Felul preferat de cei care îmi ţineau companie era pizza. Două puştoaice de la masa vecină tocmai primiseră comandă şi îşi miroseau farfuria cu neîncredere. După mai multe parlamentări, s-au hotărât să încerce să mănânce pizzele aduse.
Primesc meniul şi, după ce văd promoţia la cele patru meniuri ale zilei, 13 lei/meniu, trec mai departe, dar nu foarte mult. Îl întreb pe chelner cam cât ar dura să îmi aducă un păstrăv la grătar. Pentru conformitate, băiatul pleacă să întrebe bucătarul. Răspunsul este excelent, zic eu: 15 minute. Comand un păstrăv la grătar cu o garnitură de orez cu ciuperci. Zic să profit şi de vinul vrac oferit clienţilor, la carafă, de litru, şi comand şi aşa ceva împreună cu o apă minerală. Lichidele sosesc la masă înaintea peştelui. Un lucru bun. Ca să se încălzească vinul un pic. Aveai de ales între alb demisec şi roşu demisec. Alesesem alb. Îl gust. E demisec, are metabisulfit. Merge. Mai cer un pahar pentru apă, îl primesc. Şi aici, ca şi la alte restaurante craiovene, nu primeşti şerveţele şi scobitori decât la cerere. Păcat! Nu cred că va falimenta firma vreunui patron de local din cauza preţului şerveţelelor sau al scobitorilor. Îmi soseşte şi peştele aşezat lângă orezul cu ciuperci. Nu am pretenţia să fi fost făcut pe grătar, pe cărbuni în faţa localului, dar măcar plita pe care a fost pus să mai fie curăţată de ulei. Colcăie. Bine că măcar există feliile de lămâie. Orezul are ciuperci, iar ciupercile nu au nisip. Excelent! Îmi observ tacâmurile. Normale. Citisem eu pe undeva cum că la peşte sunt ceva tacâmuri speciale… S-ar putea să mă înşel eu şi să aibă ei dreptate. Nu face nimic, nici măcar plăcere. Mănânc ce am primit. O dată satisfăcută nevoia de proteine, cer un espresso şi nota de plată. Espresso e mai bun. Achit şi plec.
P.S. După o oră am făcut o vizită intempestivă la toaletă. Să fi fost de vină apa, vinul sau cafeaua, că, gândesc eu, mâncarea nu avea cum să fie. Comercianţii craioveni nu ar pune, pentru nimic în lume, în farfuriile clienţilor lor altceva decât produse proaspete, de calitate etc. Ştiţi bancu’ cu marmota?
Rio
str. Calea Bucureşti A22
Prezentare Normală
Personalul Prompt
Atmosfera Afumată
Preţuri OK
Toaleta Curată
