Berbec
Nu aţi mai avut de mult o zi atât de plictisitoare şi de lipsită de strălucire. Pierdeţi ore preţioase cu lucruri mărunte, fără importanţă, care nu vă oferă nici o satisfacţie. Dacă v-aţi putea lua o zi liberă de la serviciu, aţi fi mult mai câştigat, pentru că nu daţi randament în nici o activitate.
Taur
Fiţi prudent azi în orice acţiune care implică un factor mare de risc: lucrul sau ascensiuni la înălţime, utilizarea aparatelor electrice, pentru că v-aţi putea trezi în faţa unui pericol. Numai cu grijă puteţi depăşi acest impas, altfel, totul se poate da peste cap, fără a mai putea repara ceva.
Gemeni
Nu sunteţi de acord cu modul de lucru al unui colaborator şi reacţionaţi agresiv la toate propunerile sale. Aveţi cu totul altă opinie asupra demersurilor ce trebuie făcute şi, convins că aveţi dreptate, vă veţi susţine punctul de vedere cu oarecare agresivitate.
Rac
Ceva vă reţine să vă avântaţi la primul impuls într-o activitate nouă la serviciu. Ori sunt propriile dumneavoastră temeri că aţi putea greşi, ori există o persoană matură în preajmă care vă mai trage de mânecă sau vă mai ţine câte o predică din când în când.
Leu
Aveţi parte de mari oscilaţii astăzi: apar şi bucurii, şi supărări, şi vise împlinite, dar şi decepţii minore. Nimic din ce începe bine nu se poate spune că se menţine pe acelaşi nivel până la capăt şi viceversa: nimic din ce merge prost nu rămâne aşa multă vreme. Nu vă bucuraţi înainte de vreme, dar nici nu vă pierdeţi speranţa, depinde în ce stare sunteţi.
Fecioară
Atmosfera din familie este constructivă, vă bazaţi unul pe altul pentru atingerea unui scop comun. Rudele pot fi de un real folos, oferindu-vă un sfat bun, o idee practică sau chiar o soluţie optimă la o problemă care vă preocupă. Staţi mai mult de vorbă cu cei dragi şi, împreună, ajungeţi la o concluzie ce va mulţumi pe toată lumea.
Balanţă
Nu vă concentraţi eficient la muncă şi nici nu daţi prea mult randament, indiferent cât v-aţi strădui. Nici sănătatea nu merge prea bine, de aceea nu veţi fi mulţumit de tot ce veţi face azi. Posibil să vă prindă noaptea lucrând şi vă întoarceţi acasă frânt de oboseală. Vi se citeşte extenuarea pe chip, dar, până nu terminaţi, nu vă puteţi linişti şi transformaţi şi noaptea în motiv de meditaţie.
Scorpion
Discutaţi despre afaceri vechi, despre datorii uitate, despre sume de bani pe care le puneţi, de ceva vreme, deoparte cu un scop bine definit. Priviţi înapoi să vedeţi ce chestiuni financiare au rămas restante, pentru a le aduce acum la capăt. Aţi putea găsi, nici nu bănuiţi pe unde, nişte bani pierduţi sau uitaţi pe undeva prin casă şi care apar exact când aveţi mai mare nevoie de ei.
Săgetător
Luaţi o decizie prin care daţi alt curs unor evenimente. Vă daţi seama că direcţia în care mergeaţi nu este cea mai bună şi aveţi acum ocazia de a schimba macazul. Nu trebuie să vă temeţi de propriile alegeri, pentru că azi ştiţi foarte bine ce vreţi şi flerul vă arată exact unde să mergeţi.
Capricorn
Aveţi reţineri dacă să vă ocupaţi de o anumită treabă sau nu. Ceva vă spune că nu veţi face faţă sau că nu este momentul cel mai potrivit şi arătaţi o oarecare rigiditate sau teamă atunci când ceilalţi vă stimulează să vă implicaţi.
Vărsător
Numai veşti bune şi evenimente plăcute vi se oferă azi, dacă intraţi în contact cu cei care joacă un rol important în viaţa dumneavoastră. Poate sunteţi invitat la o nuntă sau, mai mult, anunţaţi dumneavoastră pe ceilalţi despre o mare realizare a vieţii cu care vă mândriţi.
Peşti
Sunteţi pregătit să luptaţi pentru visul dumneavoastră, chiar dacă aveţi alături persoane care nu cred în el. Nu trebuie să vă lăsaţi influenţat de piedicile şi refuzurile lor, ci doar să vă canalizaţi energia spre ţelul propus, fără a asculta contraargumentele lor.