Vreţi să fiţi posesorul unei case care să valoreze cât mai mult pe piaţa imobiliară şi totuşi să investiţi cu măsură pentru a vă atinge scopul? Renovările minuţioase, fie şi pentru o singură încăpere, pot costa mii de euro, iar aceste cheltuieli merită să fie făcute dacă plănuiţi să locuiţi în continuare în casa respectivă.
Reamenajările complexe sunt păguboase, dacă vreţi să vindeţi cât mai repede sau dacă vă ocupaţi cu vânzarea şi cumpărarea de imobile. În aceste situaţii, îmbunătăţirile trebuie să fie ieftine şi la obiect.
Îmbunătăţirile aduse casei sporesc, teoretic, valoarea acesteia, dar nu trebuie să vă lăsaţi duşi de val, investind sume exorbitante în aceste proiecte. Ca orice investiţie, trebuie să vă gândiţi şi la profitul pe care-l veţi obţine ulterior. Chiar dacă aveţi idei senzaţionale de renovare pe care vreţi să le puneţi în practică, nu înseamnă că altcineva va plăti pentru ele.
Puneţi-vă în postura cumpărătorului, dacă vreţi să aveţi succes
E important să nu ieşiţi din normal şi să faceţi notă discordantă când e vorba de valoarea casei. Evitaţi să vă puneţi în situaţia de a avea cea mai scumpă sau impozantă locuinţă din zonă, dar feriţi-vă şi de reversul medaliei, adică să fiţi posesorul unei case mult sub standardele la care sunt construcţiile din împrejurimi. Aceasta este una dintre situaţiile în care cel mai bine este să fiţi la mijloc.Dacă aveţi intenţia să vă implicaţi în renovări majore, este bine să ştiţi care sunt lucrările ce merită efectuate, astfel încât investiţia să fie profitabilă.
Îmbunătăţirile care au drept obiect bucătăria, baia sau băile, adăugarea de noi camere, zugrăvitul, amenajarea zonei exterioare casei şi alte câteva operaţiuni vă pot ajuta, într-o măsură mai mică sau mai mare, să vă recuperaţi banii o dată cu vânzarea casei.
Trei modalităţi simple de a creşte valoarea casei
Experţii imobiliari consideră că există trei repere extrem de importante pe care trebuie să le aveţi în vedere pentru a creşte valoarea unei case:– Alocaţi bani pentru investiţii cât mai vizibile, în defavoarea îmbunătăţirilor imperceptibile la prima vedere;
– Ocupaţi-vă mai întâi de exteriorul casei, după care vă puteţi concentra şi asupra detaliilor de interior;
– Încercaţi să vă imaginaţi ce detalii legate de casă i-ar deranja pe eventualii cumpărători şi eliminaţi-le.
Puneţi-vă în locul unui potenţial cumpărător şi misiunea dumneavoastră va deveni clară, dacă intenţionaţi să sporiţi valoarea casei: să reparaţi, în primul rând, ceea ce este la vedere ca să atrageţi atenţia eventualilor cumpărători.
Sfatul specialiştilor: când renovaţi o casă sau vă pregătiţi să o vindeţi, investiţi în lucruri pe care cumpărătorul le poate vedea. Îmbunătăţirile la vedere măresc valoarea casei, de aceea trebuie să vă concentraţi în primul rând asupra lor.
Prima etapă de cosmetizare este şi cea care mizează pe bunul-simţ: investiţi bani în câţiva saci de gunoi, în care să puneţi toate lucrurile nefolositoare din jurul casei care nu fac altceva decât să îi strice aspectul. Nu uitaţi nici de frunzele moarte sau de crengile uscate; curăţaţi temeinic curtea şi grădina, astfel încât să capete un aer îngrijit şi cochet. Foarte importantă este poarta, dar şi gardul, care trebuie să aibă un aspect impecabil. Iar dacă acoperişul nu are o înfăţişare prea comercială, ocupaţi-vă şi de acest lucru cu cât mai multă seriozitate. În acest fel, prima impresie va fi favorabilă, iar cumpărătorul vă căpăta încredere.
Nu uitaţi că un gard dărăpănat şi spaţiul exterior casei lăsat în paragină vor alunga doritorii, care nu vor mai fi interesaţi să vadă casa.
Renovarea masivă poate ridica valoarea casei?
Mulţi proprietari cheltuiesc sume considerabile de bani pentru a-şi renova casele, considerând că în acest fel fac o investiţie profitabilă pentru viitor. Totuşi, această strategie nu oferă garanţii că i-aţi ridicat cota şi că valoarea casei a crescut indiscutabil. Ca regulă generală, dacă v-aţi hotărât să faceţi îmbunătăţiri în aspectul locuinţei, faceţi-o mai degrabă pentru confortul şi siguranţa dumneavoastră, decât pentru a-i creşte preţul pe piaţa de profil. Totuşi, rămâne întrebarea: care sunt îmbunătăţirile ce contează dacă vrei să-ţi vinzi casa cât mai avantajos? Îmbunătăţirile într-adevăr majore, cum ar fi adăugarea de noi încăperi sau renovarea totală a bucătăriei şi a băilor, rareori justifică enormele cheltuieli pe care le implică. De fapt, este puţin probabil să vă amortizaţi aceste cheltuieli din vânzarea casei, dacă acest lucru se întâmplă în primii doi-trei ani. Pe de altă parte, modificările mărunte şi relativ ieftine pot fi definitorii, dacă vreţi ca rezultatul să fie o casă atractivă pentru eventualii cumpărători.Aceasta înseamnă că renovarea consistentă a casei este o idee neinspirată? Nicidecum. Dacă locuinţa dumneavoastră actuală nu mai face faţă cerinţelor curente ale familiei, e de la sine înţeles că trebuie să întreprindeţi ajustările necesare pentru a corespunde noilor nevoi. Ţineţi minte însă o regulă de bază: niciodată nu aduceţi îmbunătăţiri casei până la punctul în care preţul pe care veţi dori să-l obţineţi din vânzarea ei să fie cu 20% mai mare decât cea mai scumpă construcţie din împrejurimi. În acest caz, nu veţi avea nici o şansă să vă acoperiţi cheltuielile şi să obţineţi preţul dorit, pentru că, într-adevăr, unele lucrări de îmbunătăţire a construcţiei pot diminua valoarea sa şi, implicit, şansele de a obţine un preţ bun din vânzarea ei. Analizaţi cu atenţie situaţia înainte de a trece la fapte. Numai din perspectiva investiţiilor, mai avantajos pentru dumneavoastră ar fi să vindeţi casa în care locuiţi şi să cumpăraţi una care să satisfacă toate cerinţele dumneavoastră actuale decât să cheltuiţi cu lucrări importante de renovare.
Metode sigure de creştere a valorii unei case şi posibilitatea de a o vinde profitabil
Sistemul de încălzire centrală este o investiţie destul de costisitoare, dar viitorii potenţiali cumpărători ar putea deveni neinteresaţi de imobilul în cauză în lipsa acestuia sau în cazul unei funcţionări deficitare. Asiguraţi-vă că îmbunătăţirile pe care le aduceţi casei sunt în deplină armonie cu stilul şi caracterul proprietăţii.Pe lângă rolul funcţional pe care îl are, acoperişul poate fi şi elementul care să facă o bună impresie eventualilor cumpărători, cu condiţia să se armonizeze cu stilul construcţiei. O baie în plus ar putea fi o investiţie profitabilă, în cazul în care cele existente deservesc prea multe dormitoare. Pentru cheltuieli minime, puteţi converti un dormitor în baie.
Renovarea bucătăriei este o tactică des întâlnită printre proprietarii de case dornici să ridice valoarea imobilului, însă investiţiile pe care le implică sunt destul de mari. Renunţarea la unii pereţi interiori va genera mai mult spaţiu, dar, în acelaşi timp, va avea drept rezultat mai puţine încăperi, în condiţiile în care mai puţine camere înseamnă valoare mai mică.
O piscină poate fi expresia luxului, dar potenţialii cumpărători ar putea fi preocupaţi de ceea ce implică aceasta: un risc pentru copiii mici şi costuri mari de întreţinere. De aceea, nu trebuie să fie considerată o soluţie sigură pentru a creşte valoarea casei.
Nu reamenajaţi niciodată interiorul casei astfel încât numărul total de dormitoare să fie mai mic de trei.
Nu adăugaţi a treia baie la cele două care există deja (decât dacă nu aveţi în vedere să vindeţi casa vreodată), fiindcă nu vă veţi recupera investiţia.
Garajul este un atu pentru orice proprietate, iar banii investiţi în construcţia lui vor fi recuperaţi în totalitate.
Înainte de a începe orice lucrare, verificaţi dacă aveţi nevoie de aprobări pentru construcţii. O terasă poate fi un detaliu extrem de atrăgător, care sugerează relaxare şi confort. Caracteristicile băii cântăresc mult când se apreciază gradul de confort al unei locuinţe. Înlocuiţi vasul de toaletă, lavoarul şi cada sau duşul, după caz, pentru a susţine aspectul modern al casei.
Înlocuiţi uşile din casă şi nu evitaţi elementele decorative – mânere mai deosebite, de exemplu – care pot da un aer nou încăperilor. Un şemineu, chiar dacă nu este folosit prea des, dă o notă aparte încăperii, punând asupra casei o amprentă de lux şi eleganţă. Dacă puteţi transforma subsolul sau podul casei într-o încăpere funcţională, nu ezitaţi şi treceţi la treabă. În acest fel, valoarea casei va spori considerabil.
Mici trucuri pentru a creşte valoarea casei fără investiţii costisitoare
Acordaţi o atenţie sporită curţii şi grădinii. Debarasaţi-vă de gunoaie, menţineţi peluza în condiţii cât mai bune, curăţaţi arbuştii şi plantaţi câteva flori care vor înveseli atmosfera. De asemenea, apelaţi la câteva elemente decorative de grădină în ton cu stilul construcţiei şi cu peisajul.Dacă urmează să primiţi vizitatori interesaţi să cumpere casa, daţi încăperilor un aer îngrijit. Pentru aceasta, depozitaţi toate lucurile inutile sau care nu cadrează bine cu ansamblul locuinţei într-un loc ferit de privirile curioşilor. Astfel, casa va părea mai spaţioasă şi mai elegantă.
Este mult mai ieftin să spălaţi pereţii decât să refaceţi zugrăveala sau să aplicaţi alte straturi de vopsea. De multe ori, prin simpla spălare, pereţii vor căpăta un aspect agreabil, iar finisajul va părea ca nou. Spălaţi pereţii exteriori cu jet de apă sub presiune. Dacă, totuşi, este nevoie de reîmprospătarea zugrăvelii, optaţi pentru tonuri neutre, cum ar fi bejul, care dau luminozitate camerei şi nu agresează privirea. De asemenea, spălaţi ferestrele până când vor deveni strălucitoare.
Montaţi întrerupătoare şi prize cu design modern, în ton cu coloritul pereţilor. Montarea de noi întrerupătoare şi prize în toată casa este o operaţiune relativ simplă, pe care o puteţi face chiar dumneavoastră. Optaţi pentru întrerupătoare cât mai moderne, cu design atractiv, dar aveţi grijă să întrerupeţi alimentarea cu energie electrică în prealabil.
Folosiţi becuri de putere mai mare. Pentru a spori luminozitatea încăperilor, apelaţi la becuri de putere mai mare decât în mod obişnuit.
Toni DUMITRESCU