16.2 C
Craiova
marți, 4 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalPrimăria Râmnicului recuperează cu buldozerul 87 de metri pătrați din domeniul public

Primăria Râmnicului recuperează cu buldozerul 87 de metri pătrați din domeniul public

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a intervenit azi, pentru recuperarea unui teren de 87 de metri pătrați situat pe strada Pătrașcu Vodă, după mai mulți ani de litigii finalizate cu o decizie definitivă favorabilă administrației locale.

Intervenția a constat în desființarea administrativă a unei împrejmuiri în lungime totală de aproape 13 metri, amplasată ilegal pe domeniul public.

Măsura a venit după ce proprietarul actual al terenului a fost sancționat cu 10.000 lei, pentru lucrări realizate fără autorizație – respectiv pentru împrejmuirea neautorizată și transformarea unei anexe-garaj în spațiu de locuit.

Prezent la fața locului, primarul Mircia Gutău a declarat că respectarea legii rămâne o prioritate pentru administrația locală, subliniind că „orice alte încălcări similare vor fi sancționate cu aceeași fermitate”.

Proprietarul urmează să suporte costurile demolării, efectuată de către Direcția Administrării Domeniului Public, estimate la câteva zeci de mii de lei. Pentru evitarea incidentelor, acțiunea a fost monitorizată de polițiști locali și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.

Pe terenul eliberat, autoritățile au anunțat că va fi amenajat un spațiu verde, necesar într-o zonă cu densitate mare a construcțiilor.

Citește și: Ora de Banometrie: liceeni din Craiova pot câștiga până la 1.200 de euro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS