25.6 C
Craiova
vineri, 13 iunie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljAcțiune a poliţiştilor în zona Aeroportului Craiova

Acțiune a poliţiştilor în zona Aeroportului Craiova

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier Dolj și specialiști din cadrul Registrului Auto Craiova, au organizat și desfășurat astăzi o acțiune în proximitatea Aeroportului Internațional Craiova.

Acțiunea a avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea accidentelor de circulație înregistrate pe fondul deficiențelor tehnice, dar și pentru combaterea ilegalităților comise de către participanții la trafic în domeniul transportului în regim de taxi sau rent a car, potrivit IPJ Dolj.

Au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenţionale

În cadrul acţiunii au fost legitimate aproximativ 80 de persoane şi verificate 33 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 11.887 de lei.

De asemenea, polițiștii au retras patru certificate de înmatriculare, două autorizații taxi și un certificat de atestare profesională.

Exemple:Polițiștii au depistat un bărbat, din municipiul Craiova, care efectua activități transport persoane în regim de taxi, având buletinul de verificare metrologică a aparatului de taxat expirat din luna februarie 2024. Bărbatul au fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, fiind dispusă și măsura reținerii autorizației taxi.

Un alt bărbat, tot din municipiul Craiova, a fost depistat în timp ce efectua activități transport persoane în regim de taxi, având certificatul de atestare profesională expirat din luna iulie 2024.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 de lei, fiind dispusă și măsura reținerii autorizației taxi și a certificatului de atestare profesională.

Citeşte şi: (VIDEO) Craiova: Trei tineri, reţinuţi pentru violenţă şi comportament indecent

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS