9.5 C
Craiova
vineri, 7 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalMiruna Giulia, fetița cu inima bolnavă

Miruna Giulia, fetița cu inima bolnavă

Miruna Giulia este o fetiță de șase anișori care s-a născut cu o inimă „stricată”. Mama o crește singură, trăind cu povara unui copil bolnav și a sărăciei. Nu are bani pentru investigații sau intrevenții chirurgicale, trăiește din ajutor social și alocația fetiței.

O fetiță de vreo șase anișori mă privește cu curiozitate. Are doi ochi negrii, strălucitori ca doi cărbuni aprinși. Nu scoate niciun cuvânt, se strânge la pieptul mamei ca un prunc mic. Amândouă, mamă și fiică par un tot legat ombilical care dacă s-ar despărții s-ar destrăma. Este tăcută, nu răspunde la întrebări, zâmbește doar și întoarce capul către mamă. În schimb, ochii mamei sunt triști, o privire plină de suferință. Suferință născută din durerea că singurul copil pe care îl crește cu greu dintr-un ajutor social este bolnav. De când s-a plămădit în pântecul mamei și până acum l-a vârsta de șase ani, Dumnezeu parcă și-a întors fața de la ea, destinul i-a fost crud. Miruna Giulia a fost un copil conceput prin inseminare. Mama, Crizantina Văduva a fost însărcinată cu două fetițe, dar la șase luni de sarcină, una dintre gemene a murit în pântecul mamei. Din această cauză Miruna Giulia s-a născut prematur, la șapte luni. Mama a rămas singură într-o țară străină cu un copil în brațe pe care tatăl nu l-a recunoscut niciodată. Micuța avea problemă cu o valvă de la inimă, aceasta nu se închide și sângele curge înapoi pe und enu trebuie. Medicii i-au spus că până la vârsta de un an problemele se rezolvă de la sine și valva se va închide, cu alte cuvinte insuficiența valvulară dispare.

“ Aveam 43 de ani și nu aveam copii, din această cauză mi-am dorit să am un copil. Am făcut inseminare și aveam două fetițe gemene. În timpul sarcinii, una dintre fete a murit, cu greu am dus sarcina până la șapte luni ca să pot să am această fetiță. A avut probleme, a stat la incubator pentru că avea 1,2 kg. Când s-a întâmplata asta eram în Italia, unde munceam. Am stat cu fetița aproape un an prin spital. Până la un an a avut mereu probleme, își dădea ochii peste cap și leșina. O țineam numai în brațe, îmi era teamă să o las singură, să o las să facă efort, să alerge, să se joace. Ea este tot ce am. Câteodată sunt supăr și pe Dumnezeu, mi-a lăsat-o și mi-a lăsat-o bolnavă. M-am întors în țară și trăim de pe o zi pe alta, din ajutorul social și alocația ei.Vara trecută i s-a făcut rău, a învinețit, o durea în piept, amețeală, obosea repede. M-au ajutat frații să merg în Italia la spital, unde au tot istoricul ei. Mi-au spus că valva nu s-a închis și în plus i-au apărut două chisturi. I-au făcut investigații, dar pentru operație mi-au spus că trebuie să am bani, să plătesc asigurarea de 2.000 de euro. Acum a mers în școală, în clasa pregătitoare. Eu merg cu ea la ore ca să o feresc, să nu alerge, să nu cadă, să nu o lovească ceilalți copii, să nu pățească ceva că este tot ce am pe lume”,povestește Crizantina Văduva.

Fetița întoarce capul către mamă și o întreabă cu o voce subțire: „Mă operează?”. Mama o liniștește, ținând-o tot mai strâns în brațe. Vorbește cu multă suferință în glas și cu speranța că de undeva se va întâmpla o minune și pentru copilul ei. Este o mamă singură, fără un loc de muncă, fără un venit și cu un copil bolnav.

Boala fetiței și sărăcia, povara mamei

Crizantina Văduva locuiește în comuna Cerăt. Nu are nicio șansă să găsească aici, în mediul rural, un loc de muncă. Este legată de mâini, spune ea cu fetița bolnavă și fără venituri. Știe un singur lucru și va lupta pentru asta, să-și facă fata bine, să o opereze, să-i repare inima. Ține în mână actele medicale în limba italiană, nu le-a tradus, nu știe ce scrie acolo, știe doar ce i-au spus medicii. Femeia vrea să meargă cu fetița la control, vrea să știe clar ce diagnostic are, ce trebuie să facă mai departe. Există însă un impediment, lipsa banilor. Nu-și permite să ajungă în oraș, la un cabinet medical.

„Acum mi-a dat domn primar bani ca să am de drum, să ajung în Craiova. O doamnă care lucrează la primărie la noi în comună mi-a zis să merg la un centru medical din Craiova. M-au programat pentru luni, dar trebuie să plătesc 600 de lei investigațiile. Nu știu unde să mă împrumut și cum să-i dau înapoi”, spune mama.

Cât timp mama își spune trista poveste, fetița stă în brațele ei, ridică din când în când privirea și zâmbește. Aude jelania mamei, dar nu înțelege prea multe, este ca un pui ocrotit de aripa protectoare a mamei. Miruna Giulia pare u copil perfect normal, dar în piptul ei bate firav o inimă bolnavă.

Ajutor pentru fetița care poartă în piept o inimă bolnavă

Șansa ei depinde acum de generozitate. Cei care vor să o ajute pe micuța Miruna ca să meargă la un control medical în România, să beneficieze de o intrevenție chirurgicală, așa cum i-au recomandat medicii italieni pot dona cât de puțin pentru această fetiță care se zbate în boală și sărăcie. Prin urmare, rugămintea Mirunei și a mamei ei nu este să-i ridicăm un palat, este să o ajutăm să-și repare inima. Unele inimi se nasc frânte, dar divinitatea le reface cu sprijinul oamenilor.

Cei care vor să ajute, pot dona în contul: RO56BRDE170SV38771971700

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS