Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Sviniţa, judeţul Mehedinţi, au depistat două persoane care transportau cu autoturismul personal 113 kilograme de peşte din speciile somn, crap şi fitofag. Peştele era ţinut în condiţii improprii, iar transportatorii mărfii nu aveau asupra lor documente legale de deţinere sau transport. Captura de peşte a fost făcută după ce poliţiştii au oprit pentru control un autoturism Dacia, condus de un bărbat despre care existau informaţii că se ocupă cu activităţi de braconaj piscicol. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea faptelor de deţinere, transport sau comercializarea peştelui ori produselor de pescuit fără a poseda autorizaţiile legale. Întreaga cantitate de peşte a fost confiscată şi predată unei societăţi comerciale autorizate.
Editor: Oana Olaru