Fundaţia „Cuvântul care Zideşte” a Mitropoliei Olteniei a lansat campania umanitară „Dar cu drag de mărţişor”, aflată la cea de-a patra ediţie. De această dată, reprezentanţii fundaţiei adresează un apel de solidaritate faţă de cazul unei fetiţe de cinci ani, diagnosticată cu autism. Astfel, persoanele care doresc să sprijine acest demers pot să se implice în campanie cumpărând mărţişoare confecţionate de elevi voluntari. Aceştia provin de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Craiova, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi Şcoala Gimnazială nr. 24 „Sfântul Gheorghe”.
Mărţişoarele pot fi obţinute de la sediul fundaţiei, situat pe strada Mitropolit Firmilian nr. 3, în incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei. Nu au fost stabilite anumite preţuri pentru aceste mărţişoare, doritorii având posibilitatea de a oferi orice sumă, toţi banii obţinuţi urmând să fie daţi familiei fetiţei bolnave care are nevoie de terapie. Detalii suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon 0251.521.908.