Un bărbat din staţiunea Băile Herculane şi-a pierdut viaţa duminică seară, în urma unui incendiu de proporţii izbucnit la cabana unde acesta locuia. Proprietarul locuinţei, în vârstă de 67 de ani, nu s-a mai putut salva, iar pompierii l-au găsit aproape carbonizat. Este vorba de fostul şef al catedrei de informatică de la Universitatea din Craiova, care se stabilise de câţiva ani în Băile Herculane, unde deţinea o pensiune. Pentru lichidarea incendiului au fost solicitaţi şi pompierii de la ISU Drobeta, deoarece exista pericolul ca flăcările să se extindă şi la imobilele vecine.
„Detaşamentul de Pompieri Orşova s-a deplasat la faţa locului cu o autospecială cu apă şi spumă şi a intervenit pentru lichidarea incendiului, care se manifesta la o anexă construită din lemn“, a precizat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.
Pompierii au fost alertaţi de un vecin al proprietarului, care a reuşit să scoată trupul neînsufleţit al bărbatului din casa cuprinsă de flăcări.
Medicii ajunşi la faţa locului au încercat să-l resusciteze, însă victima nu a mai putut fi salvată.
Pompierii analizează cauza care ar fi putut duce la izbucnirea incendiului, fiind în discuţie două ipoteze: ori un scurtcircuit, ori o ţigară aprinsă căzută pe undeva.
Cabană din Băile Herculane, mistuită de flăcări
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei