19.4 C
Craiova
miercuri, 14 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Inspectori de la Controlul Rutier, reţinuţi

Dolj: Inspectori de la Controlul Rutier, reţinuţi

Sorinel Beşteliu, inspector șef judeţean şi Marius Sîrbu, inspector de trafic, ambii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Dolj au fost reţinuţi astăzi pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită și trafic de influență.
Din ordonanțele de reținere întocmite de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie a rezultat că, în perioada 2-7 noiembrie 2013, Sorinel Beșteliu, în calitate de inspector șef judeţean Dolj în cadrul Inspectoratului Teritorial nr.6 din Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi Marius Sîrbu, inspector de trafic au pretins şi primit suma de 5.000 de euro de la patronul unei societăţi de transport marfă (denunţător în cauză), pentru ca cei doi inculpaţi, în perioada noiembrie-decembrie 2013, să determine personalul din cadrul instituţiei în care lucrează să nu aplice sancţiuni contravenţionale societăţii de transport marfă şi angajaţilor respectivei firme.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoștință acuzațiile şi urmează  să fie prezentaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile la Tribunalul Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS