O delegaţie a consiliului metropolitan francez Nantes s-a întâlnit astăzi, la Prefectura Mehedinţi, cu reprezentanţii autorităţilor, pentru stabilirea unei strategii de reintegrare a romilor din localităţile judeţului, informează Agerpres.ro. Prefectul Nicolae Drăghiea a declarat că acţiunea a fost propusă de Oficiul Francez pentru Imigrare şi Integrare interesat să promoveze două proiecte, în prima etapă în valoare de 40.000 de euro, pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă a celor aproximativ 1.500 de persoane de etnie romă provenite, în special, din comunităţile locale Gîrla Mare, Punghina şi Gruia. „Banii respectivi vor fi utilizaţi în amenajarea unor locuinţe sociale pentru familiile de români care vor să se reîntoarcă acasă şi într-un serviciu de colectare a deşeurilor care să asigure locuri de muncă în special pentru oprirea migraţiei şi stabilizarea romilor din Gîrla Mare”, a afirmat Drăghiea.
Deputatul metropolei Nantes, Dominique Raimbourg, a precizat că autorităţile franceze acţionează şi pentru protecţia socială a romilor în chiar localităţile în care au ajuns din Franţa, 70 de familii beneficiind de apartamente sociale şi de posibilitatea de a identifica un loc de muncă. „Din păcate aceştia preferă cartierele de periferie şi să obţină venituri din cerşetorie. Noi luptăm pentru eradicarea fenomenului respectiv, dar nu putem să-i monitorizăm pe toţi cei 20.000 de romi ajunşi în Franţa”, a spus Raimbourg.
În context, consiliera municipală Marie Helen Nedelec a arătat că, împreună cu factorii de răspundere din sectorul de protecţie socială din Mehedinţi, a semnat un act de constituire a unui comitet tehnic comun de apărare a drepturilor atât a romilor, cât şi a celorlalte categorii sociale, printre care şi aproximativ 4.000 de cadre medicale care au fost angajate legal în sistemul spitalicesc din Franţa.