Astăzi s-au împlinit cinci decenii de la înfiinţarea fabricii de încălţăminte din cadrul Penitenciarului Craiova. Aici lucrează deţinuţi, care confecţionează încălţăminte pentru instituţiile din domeniile apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. O parte din marfă merge la export, în Italia şi Germania, ţări din care în prealabil se primesc materialele pentru fabricarea încălţămintei. Deţinuţii care lucrează aici sunt mulţumiţi că învaţă o meserie pe care o pot practica atunci când vor fi liberi şi, în plus, nu doar îşi reduc din pedeapsă, ci primesc şi bani pentru munca lor.
La ceremonia organizată de penitenciar, foşti angajaţi şi conducători ai fabricii, dar şi cei care lucrează în prezent aici au primit diplome.
Editor: Oana Olaru

