Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis, săptămâna trecută, cererea de strămutare formulată de prodecanul Facultăţii de Farmacie din Craiova, condamnat la doi ani de închisoare pentru luare de mită, astfel că apelul formulat de inculpat va fi judecat de Curtea de Apel Bucureşti.
Prof. univ. dr. Florin Gorunescu, prodecanul Facultăţii de Farmacie din Craiova, a fost denunţat la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj în februarie, anul trecut, de o studentă a Facultăţii de Farmacie din Craiova, care s-a plâns că acesta i-a cerut bani pentru a promova un examen.
La sfârşitul lunii mai, anchetatorii au organizat un flagrant chiar acasă la profesor, care a fost reţinut imediat după ce primise suma de 300 de euro de la doi ofiţeri sub acoperire şi doi studenţi pentru a-i trece la un examen din sesiunea de vară. Ulterior, în urma cercetărilor, procurorii au stabilit că profesorul Gorunescu a primit de la 24 de studenţi de anul I suma totală de 2.100 de euro. Gorunescu a fost arestat preventiv pe 1 iunie, iar după două săptămâni a şi fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În noiembrie, anul trecut, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe inculpat la doi ani de închisoare cu executare, însă hotărârea instanţei a fost atacată cu apel de profesor. Dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Craiova pe 11 decembrie, iar la sfârşitul lunii februarie, instanţa a hotărât ca inculpatul să fie judecat în continuare în stare de libertate. Între timp, pe 16 ianuarie, inculpatul a solicitat Înaltei Curţi strămutarea de pe rolul Curţii de Apel Craiova a dosarului în care este judecat. Cererea prof. univ. Florin Gorunescu a fost admisă săptămâna trecută, când magistraţii bucureşteni au hotărât strămutarea dosarului de pe rolul Curţii de Apel Craiova pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Următorul termen în dosarul în care Gorunescu este judecat pentru luare de mită fusese stabilit pentru 27 martie, când, cel mai probabil, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova vor scoate cauza de pe rol şi vor trimite dosarul Curţii de Apel Bucureşti.
Aldezir Marin
Apelul prodecanului Gorunescu se va judeca la Bucureşti
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

