32.3 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalEleva, care a căzut de la etajul unei vile din Buşteni, a murit

Eleva, care a căzut de la etajul unei vile din Buşteni, a murit

Eleva, de 13 ani, din Bucureşti, care a căzut de la etajul unei vile din Buşteni a încetat din viaţă, marţi seară, la Spitalul Orăşenesc Sinaia, au declarat, pentru Mediafax, surse medicale. Ea a fost găsită, marţi dimineaţă, în comă profundă şi şoc hipotermic, după ce ar fi căzut de etajul unei unităţi de cazare şi a stat mai multe ore în frig.
Eleva a supravieţuit peste 12 ore din momentul în care a fost găsită cu temperatura corpului de 19,5 grade. În cursul zilei de marţi, medicii de la SMURD şi cei de la centrul de primiri urgenţe al spitalului din Sinaia i-au făcut încontinuu masaj cardiac extern, iar după câteva ore inima ei începuse să bată singură, însă tânăra, al cărei corp ajunsese la o temperatură de peste 30 de grade, respira cu ajutorul aparatelor.
Poliţia ia în calcul mai multe ipoteze, inclusiv pe cea a unei căderi accidentale, dar şi ipoteza tentativei de suicid în cazul elevei.
Fata era elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr. 56 „Jose Marti” din Sectorul 2 al Capitalei şi obţinuse medalia de argint la olimpiada naţională de matematică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS