10.6 C
Craiova
luni, 3 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjPoliţist lovit cu parul în cap în timpul serviciului

Poliţist lovit cu parul în cap în timpul serviciului

Tudorel Boştină (foto), din cadrul Poliţiei Comunale Ciuperceni-Gorj, a ajuns ieri în stare gravă la spital după ce a fost lovit de un sătean cu un par în cap.  Agentul de poliţie Tudorel Boştină însoţea membrii comisiei de fond funciar la punerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti, potrivit lui Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj. Proprietarul terenului care urma să fie executat silit a fost nemulţumit de decizia instanţei, a luat un lemn şi l-a lovit în zona capului pe poliţist. „Agresorul are 49 de ani şi este din comună. Este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, ancheta desfăşurându-se sub supravegherea unui procuror de la Parchetul Local Târgu Jiu. Încă nu ştim ce măsuri vor fi impuse de procurorul de caz“, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Potrivit medicului Liliana Puiu Crăciun, de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgu Jiu, agentul de poliţie a fost adus cu ambulanţa, starea sa fiind destul de gravă. „A fost adus un pacient cu multiple traumatisme cranio-cerebrale şi toracice. Abia după ce va fi dus la tomograf vom şti cât de gravă este starea sa“, a declarat ieri medicul Liliana Puiu Crăciun. Poliţistul şi-a amintit doar că se afla în timpul serviciului, pe terenul unor cetăţeni, când a izbucnit un conflict spontan. „Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat. Eram la o executare silită şi m-a lovit cineva. Nu ştiu cine. Am ajuns la spital. Sunt poliţist din 1986, iar la Ciuperceni sunt din 2004. Sunt ajutorul şefului de post“, a spus Tudorel Boştină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII