Teatrul pentru copii şi tineret „Colibri“ a adus pe 7 martie o premieră soresciană pe scena Naţionalului din Craiova
Sala „I. D. Sârbu“ a Teatrului Naţional din Craiova era aproape plină. Piesa „Matca“, după Marin Sorescu, în regia Alinei Rece, cu scenografia lui Silviu Bârsanu şi cu păpuşarii Ioana Dobrescu şi Mihai Brumă-Uzeanu în distribuţie, urma să înceapă. Puţin după ora 16.00, luminile puternice se sting şi lasă în locul lor muzică şi beznă.
Irina apare în faţa unei ferestre şi-şi cântă fericirea spre cer: „Ce contează că a venit potopul?“. Bucuria de a da viaţă unui copil întrece orice necaz. „E frumos să râzi în furtună!“, spune ea, mângâindu-şi pântecele. Apare şi tatăl, Ion, care târăşte după el un coşciug din stejar. Ia câteva plăcuţe şi le aşază pe fundul cutiei de lemn, apoi se întinde înăuntru. Se pregătea să plece pe lumea cealaltă, în timp ce fiica lui începea să simtă durerile facerii. Contrastul dintre viaţă şi moarte devine evident prin urletele sfâşietoare ale fiicei şi spasmele tatălui, care e convins că va muri. Pe măsură ce ambele dureri devin mai puternice, tatăl refuză să plece: „Ho, mă, că nu mori! Aşa ţi-e ţie greu, că eşti intelectuală. Mă-ta mare se ducea cu mâncare la câmp pentru oameni şi se întorcea cu plodul în baniţă“. În tot timpul acesta rulează, pe o fereastră din decor, imagini cu ape care curg, portrete de familie sau case dărâmate de ape.
Orice sfârşit e un început
Bătrânul moare. Cuvintele sale, aproape testamentare, îi taie vocea: „Să mă îngropaţi şi pe mine la oraş…“. Lumânarea ce stătea aprinsă în basca lui se stinge. Vine potopul, iar fata dă naştere unui băiat, exact cum îşi dorea bunicul lui. Pe măsură ce apele se ridică, femeia îşi pune pruncul pe o umbrelă şi îl arată cerului. „Bine c-a dat Dumnezeu de s-a spart acoperişul, ca să ne vadă de sus“, spune Irina în speranţa că un elicopter se va arăta şi-i va salva copilul. Şi cum orice sfârşit e un nou început, piesa se încheie cu ovaţii.
Actorii ies din scenă. Ioana Dobrescu n-a mai jucat pentru teatrul mare de aproape un deceniu: „Mi-a fost foarte greu să joc acest rol. Teatrul nostru, chiar dacă e de păpuşi, e diferit. E ca şi cum ai cânta la vioară şi ţi se cere să cânţi la pian. Ne-am străduit şi a ieşit bine, cred eu“. Colegul de piesă al Ioanei, Mihai Brumă-Uzeanu, mărturiseşte că „«Matca» este foarte greu de digerat pentru public, dar noi am încercat să o aducem mai aproape de el“.
Regizoarea Alina Rece s-a ocupat şi de concepţia video.
Pentru ea, „Matca“ e cea mai potrivită pentru starea ei actuală: „E vorba de o feminitate care răzbeşte prin valurile acestui potop prin care înotăm cu toţii. Am dorit să înfăţişez biruinţa vieţii. Apa asta ca un «bivol negru», referitoare din inundaţiile din ’70 din care s-a inspirat autorul, nu reuşeşte să ne acopere. Viaţa e mai puternică decât răul“.
Anca Ungurenuş
