25.5 C
Craiova
marți, 29 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalUn lector universitar are nevoie de ajutorul nostru

Un lector universitar are nevoie de ajutorul nostru

Claudiu Obogeanu  este doctor în inginerie mecanică şi lector universitar la Facultatea de Mecanică din Craiova, specializarea autovehicule rutiere. La doar 35 de ani a fost diagnosticat cu leucemie acută mieloblastică.

Şi-a dedicat viaţa studiului şi cercetării

Claudiu Obogeanu este autor a patru lucrări de specialitate şi coautor la alte 23 de lucrări. Cercetările lui au fost recunoscute în ţară şi în străinătate, fiind în prezent membru al „Society Automotive Engineering“ din Statele Unite, „Societe Des Ingineurs de L’Automobile“ din Franţa şi al „Societăţii Române a Inginerilor Termotehnicieni“. Este, de asemenea, un cadru didactic respectat şi apreciat al Facultăţii de Mecanică din Craiova.
De când se ştie a învăţat, s-a perfecţionat, însă nimic nu l-a pregătit pentru ceea ce avea să urmeze.
În octombrie 2010, o infecţie în gât avea să-i dea serioase bătăi de cap. A urmat un tratament cu antibiotice, inflamaţia a dat înapoi, dar i-au apărut, în schimb, nişte pete pe piele. A consultat atunci un medic dermatolog care i-a recomandat efectuarea unei biopsii. Probele au fost trimise pentru investigaţii anatomopatologice la Bucureşti, iar pe 6 decembrie a primit rezultatul care avea să-i schimbe viaţa.

Singurul copil

Leucemie a fost diagnosticul cumplit pe care l-a citit imediat pe faţa medicului curant. Acesta venise pregătit cu vorbe meşteşugite, menite să reducă impactul veştii îngrozitoare, însă planurile i-au fost date peste cap. Privirea sfredelitoare a tânărului l-a lăsat fără armură. A devenit stângaci în faţa bolnavului care îi citise gândurile. „Este adevărat? Am leucemie?“. „Da!“, a fost tot ce a mai putut să-i răspundă medicul.
Bănuia că ar putea fi cancer; analizele de sânge îi arătaseră deja un nivel foarte scăzut al leucocitelor. Vestea a căzut însă ca o lovitură de trăsnet asupra părinţilor. Singurul copil, toate speranţele lor, visele, viitorul s-au năruit într-o clipă. „Durerea a fost cumplită, dar am găsit forţa acolo unde ne aşteptam mai puţin. Fiul nostru a arătat în acele momente un curaj şi o voinţă de a trăi nemaipomenite, care ne-au ajutat foarte mult“, a spus Sabin Obogeanu.
A doua zi a început chimioterapia.  

O luptă contracronometru

Este o luptă contracronometru pe care trebuie să o ducă. O suferinţă de nedescris îi macină trupul, dar nu se dă bătut.
În prezent, Claudiu Obogeanu se află internat în secţia de hematologie a Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti. A urmat două serii de tratamente împotriva infecţiilor şi este într-o perioadă de pauză. În urma tratamentului ar trebui ca boala să intre în remisiune. Medicii nu garantează însă o stabilizare decât pentru aproximativ 11 luni. În acest timp, Claudiu ar trebui să efectueze un transplant cu celule stem – singura şansă de vindecare. Un astfel de transplant se poate efectua în România, însă numai cu un donator cu compatibilitate totală – cineva din familie. Claudiu nu are o astfel de posibilitate. Şansa lui ar fi să găsească un donator compatibil în străinătate, unde există un sistem mult mai bine pus la punct şi o bază de date cu donatori. Un tratament în străinătate costă însă în jur de 180.000 de euro.
Povestea lui Claudiu Obogeanu circulă deja pe internet. Cunoştinţe, prieteni, studenţi, dar şi persoane care nu l-au văzut niciodată donează bani şi încearcă să sensibilizeze mai departe oamenii pentru a contribui la strângerea fondurilor necesare pentru transplant. Apelul este însoţit de CV-ul impresionant al acestui tânăr inteligent, care la cei 35 de ani a realizat ceea ce alţii reuşesc într-o viaţă. Claudiu mai are foarte multe de spus şi de arătat. Vineri va împlini 36 de ani. Să-l ajutăm să-şi trăiască visele pentru ca noi, la rândul nostru, să ne putem mândri în continuare cu el.

Ajutor umanitar!

Cei care doresc să ajute la strângerea sumei necesare o pot face telefonic din reţeaua RCS-RDS, apelând la 0900 010 504, sau prin SMS la nr. 1504, din aceeaşi reţea, pentru a contribui cu patru euro.
De asemenea, sunt disponibile următoarele conturi la Banca Comercială Română SA, sucursala Dolj, strada Olteţ, nr. 4, Craiova, pe numele Sabin Obogeanu:
1. Cont în lei: [RON]: RO64RNCB0318041605630001;
2. Cont în valută [EURO]: RO24RNCB0134041605630027; SWIFT: RNCB RO BU.
Alte informaţii se pot obţine la tel: 0729 803 800; 0747 339590; 0755 045141 sau pe e-mail: [email protected] sau [email protected].

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

62 COMENTARII