Activitatea în unităţile de învăţământ doljene a decurs ieri fără probleme. Doar dascălii dintr-o singură unitate şcolară au întrerupt activitatea timp de patru ore, declarând că au intrat în „grevă spontană“. Au semnat condica şi au intrat la clase, dar nu au predat… În timp ce aceştia se plângeau că vor rămâne şi fără cei 25% din banii de concediu, liderii sindicali se lăudau cu câştigarea proceselor pentru acordarea integrală a indemnizaţiei.
Profesorii de la Grupul Şcolar „George Bibescu“ din Craiova şi-au întrerupt ieri activitatea între orele 12.00-16.00, după ce reprezentanţii unităţii de învăţământ au primit ordin de la primărie să reţină dascălilor 25% din banii pe care aceştia i-au primit pentru perioada concediului. Deşi confederaţiile sindicale din ţară au făcut apel ca toţi profesorii să-şi întrerupă activitatea timp de patru ore – în timpul şedinţei de guvern -, doar dascălii din această unitate de învăţământ doljeană s-au conformat şi au refuzat să predea. „Este inadmisibil ca în noiembrie şi decembrie să ni se reţină 25% pentru indemnizaţia de concediu pe luna iulie, 25% pentru luna august şi alţi 25% banii reţinuţi de guvern ca reducere salarială aplicată tuturor bugetarilor. Un dascăl debutant va pleca acasă cu 150 de lei în cazul în care reducerile amintite se vor aplica. Tocmai de aceea, profesorii din unitatea noastră de învăţământ au hotărât să înceteze activitatea timp de patru ore, alegând ca formă de protest «greva spontană». Au semnat însă în condică şi au intrat la ore să supravegheze elevii, nu să predea“, a precizat profesorul Florea Toma, lider de sindicat în Grupul Şcolar „George Bibescu“.
Dacă au făcut grevă, adio bani!
Reprezentanţii Inspectoratu-lui Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj nu văd cu ochi buni protestul dascălilor din „George Bibescu“. „În primul rând, ca şi formă de protest, greva spontană nu există, ci doar grevă de avertisment, de solidaritate sau grevă propriu-zisă. În al doilea rând, odată ce au ales să intre în grevă, nu pot fi remuneraţi pentru ziua respectivă. Urmează să declanşăm o anchetă pentru a afla de la managerul unităţii de învăţământ cum au procedat profesorii, ce au menţionat în condică pentru orele din acea zi“, a precizat Mihaela Moţăţeanu, inspector general la ISJ Dolj.
Sentinţe favorabile pentru ca profesorii să-şi primească integral indemnizaţia de concediu pentru lunile iulie şi august
În timp ce dascălii de la „Bibescu“ au hotărât să intre în „grevă spontană“ ca urmare a deciziei reprezentanţilor Primăriei Craiova de a le reţine 25% din banii de concediu pentru lunile de vară, reprezentanţii sindicaliştilor afiliaţi la Federaţia „Spiru Haret“ au anunţat ieri că au obţinut primele hotărâri judecătoreşti din ţară în favoarea dascălilor. „Aproximativ 40% din profesorii doljeni nu şi-au primit integral banii pentru perioada concediului. Tocmai de aceea am depus 300 de dosare la Tribunalul Dolj, care chiar în aceste zile ne-a acordat primele trei sentinţe favorabile. Am stabilit o întâlnire cu reprezentanţii Primăriei Craiova pentru a le comunica sentinţele obţinute şi a cere astfel ca toţi profesorii să-şi primească indemnizaţia de concediu integrală“, a spus Constantin Lungulescu, preşedintele filialei doljene a „Spiru Haret“.
Legea educaţiei, declarată neconstituţională
Curtea Constituţională a României a decis ieri că există un conflict de constituţionalitate între parlament şi guvern, ca urmare a deciziei guvernului de a-şi asuma răspunderea pe Legea educaţiei.

