6.8 C
Craiova
miercuri, 19 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalVântu a fost iniţiatorul întregului demers infracţional

Vântu a fost iniţiatorul întregului demers infracţional

Tribunalul Bucureşti arată, în motivarea deciziei de arestare a lui Sorin Ovidiu Vântu (foto), că acesta a fost „iniţiatorul întregului demers infracţional“ în ceea ce priveşte favorizarea lui Nicolae Popa, din acest punct de vedere „periculozitatea socială a acestui inculpat reliefându-se pregnant“.

În ceea ce priveşte „mobilul“ lui Vântu, instanţa a apreciat că poate fi dedus din interceptarea unei conversaţii din 4 ianuarie 2010, purtată de Alexandru Stoian, şoferul lui Vântu, cu o persoană necunoscută, aflată în Indonezia, „în cadrul căreia se transmite inculpatului Sorin Ovidiu Vântu că numitul Nicolae Popa va respecta angajamentul luat «acum nouă ani», iar temerile inculpatului Sorin Ovidiu Vântu că cineva va spune ceva împotriva sa sunt neîntemeiate“.  „Tribunalul deduce din acest context că stăruinţele inculpatului Sorin Ovidiu Vântu în a împiedica finalizarea procedurii de extrădare nu par altruiste“, a punctat judecătorul Tribunalului Bucureşti, în motivarea deciziei de arestare preventivă.
Cu privire la Octavian Ţurcan, tribunalul notează, în motivarea deciziei de arestare preventivă, că deşi acesta „nu a avut iniţiativă infracţională, rolul său în acest angrenaj este esenţial, în lipsa eforturilor sale continui activitatea infracţională neputând avea loc“. Totodată, ca titular al conturilor ce au fost folosite în transferurile de bani, Ţurcan ştia identitatea destinatarului. „Văzând modalitatea implicării acestui inculpat, perseverenţa de care la rândul său a dat dovadă, modalitatea concretă în care a acţionat, tribunalul apreciază că şi în privinţa sa este îndeplinită condiţia pericolului social (…)“, notează judecătorul care a decis arestarea celor trei, în motivare.
Pe de altă parte, Tribunalul Bucureşti arată că Alexandru Stoian are o relaţie apropiată cu Sorin Ovidiu Vântu, în calitate de „om de încredere, calitate în care s-a implicat activ, în modul arătat mai sus, şi în deplină cunoştinţă de cauză, susţinând activitatea infracţională a inculpatului Sorin Ovidiu Vântu prin toate mijloacele ce i-au stat la îndemână“.

Au ignorat avertismentul dat prin interdicţia de a părăsi ţara

Vântu, Ţurcan şi Stoian au continuat să îl sprijine pe Nicolae Popa şi după arestarea acestuia, în ciuda faptului că în decembrie 2009, ulterior arestării fostului director Gelsor, au primit interdicţia de a părăsi ţara, avertisment pe care însă au ales să îl ignore, se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti.
„După arestarea condamnatului Popa Nicolae, la data de 2.12.2009, de autorităţile judiciare indoneziene în baza mandatului de urmărire penală internaţională în vederea extrădării şi începerea urmării penale împotriva celor trei inculpaţi la aceeaşi dată pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, demersurile inculpaţilor Sorin Ovidiu Vântu, Ţurcan Octavian şi Stoian Alexandru de sprijinire a condamnatului Popa Nicolae continuă, scopul fiind din acest moment acela de a îngreuna şi zădărnici procedura de extrădare demarată de autorităţile judiciare române“, se arată în motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti, din 10 septembrie, prin care Sorin Ovidiu Vântu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian au fost arestaţi pentru 29 de zile, în dosarul fugii lui Nicolae Popa.
Instanţa a punctat şi faptul că pe 7, 11 şi 16 decembrie 2009, faţă de cei trei se ia măsura obligării de a nu părăsi ţara, însă instanţa a apreciat că aceştia „aleg din acest moment să ignore seriozitatea avertismentului dat în acest mod de organele de urmărire penală şi interpretează această măsură doar ca o împrejurare faţă de care trebuie să fie mai precauţi în continuarea activităţii ilicite“. Cu privire la modalitatea în care aceştia aleg să fie mai precauţi, tribunalul a notat că se caracterizează prin „vădita lipsă de utilitate“ şi prin „caracterul oarecum ilar al metodelor“ la care cei trei apelează.
Mai mult, în motivarea deciziei de arestare se punctează faptul că aceştia trei „identifică în Indonezia persoane care le promit ferm sprijinul în scopul împiedicării finalizării procedurii de extrădare, acestor persoane fiindu-le remise periodic sume importante de bani“. „Folosirea în convorbirile telefonice de către inculpaţi, care erau deja urmăriţi penal şi ştiau acest lucru, a unui limbaj direct şi prin care aceştia discută deschis şi detaliat despre activităţi infracţionale de favorizare a infractorului este oarecum surprinzătoare, dar ar putea fi explicată printr-o posibilă subestimare a posibilităţilor tehnice de interceptare ale autorităţilor române“, potrivit documentului citat.
Sorin Ovidiu Vântu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian au fost arestaţi preventiv, pe 10 septembrie, pentru 29 de zile, prin decizia Tribunalului Bucureşti, în dosarul fugii lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor. Decizia de arestare a fost atacată cu recurs de avocaţii celor trei, imediat după pronunţare, recurs ce va urma să fie judecat de Curtea de Apel Bucureşti, pe 15 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

53 COMENTARII