12.9 C
Craiova
duminică, 9 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalBani de liceu pentru 5.650 de elevi nevoiaşi

Bani de liceu pentru 5.650 de elevi nevoiaşi

5.650 de elevi doljeni vor beneficia în acest an de programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu“. Bursele se acordă solicitanţilor care au avut un venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului, de maximum 150 de lei. „Fiecare elev din cei 5.650 va primi o bursă lunară în valoare de 180 de lei. La 20 de absenţe nemotivate, bursa se sistează“, a precizat Diana Buşoi, inspectoarea generală a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj.
Cele mai multe solicitări de burse sociale „Bani de liceu“ au fost înregistrate în judeţul Dolj de la elevii Grupului Şcolar Dăbuleni, CN „Gheorghe Chiţu“ din Craiova, Grupul Şcolar „Traian Demetrescu“, dar şi de la unităţile de învăţământ din Băileşti şi Pleniţa.
Elevii vor primi ajutorul financiar pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă, respectiv în perioada practicii în producţie. Autorităţile locale pot efectua anchete sociale pentru verificarea veridicităţii declaraţiilor de venit şi a celor referitoare la bunurile familiei, în cazul elevilor care solicită sprijin financiar. Conform HG nr. 1.095/2007, în cazul unor situaţii speciale privind falsul în declaraţii, comisiile de acordare a sprijinului financiar organizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ au obligaţia să sesizeze Inspectoratele de Poliţie şi autorităţile administraţiei publice locale, în vederea cercetării şi verificării acestora. Dacă aceste sesizări se verifică, acordarea ajutorului financiar va fi blocată şi vor fi întreprinse demersurile legale pentru recuperarea ajutorului financiar acordat ilegal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII