Tricouri, diplome, flori şi un spectacol ce a amintit de festivităţile comuniste. Acestea au fost surprizele pregătite olimpicilor naţionali şi internaţionali din Dolj de Guvernul României cu ocazia „Săptămânii Excelenţei în Educaţie“, manifestare cu puternic iz electoral.
În campania electorală, politicienii fac orice, merg prin noroaiele de la sate, se pupă cu toată lumea, dau cu mopul sau croşetează. Guvernul Tăriceanu a vrut să fie original şi miercuri s-a pozat cu olimpicii internaţionali, apoi şi-a pus prefecţii să facă şi ei acelaşi lucru în judeţele pe care le conduc.
Manifestarea s-a numit pompos „Săptămâna Excelenţei în Educaţie“, dar, în realitate, a fost un spectacol ieftin, în care cei mai buni elevi ai României au primit o pungă de un leu care, coincidenţă sau nu, era galbenă, un tricou, o diplomă şi o floare. Atât şi nimic altceva pentru că în viziunea guvernanţilor aceşti copii nu au nevoie de mai mult sau poate nu merită mai mult.
Vorbe fără rost
În costume elegante, cu cravată sau în blugi şi geci, olimpicii doljeni au aşteptat emoţionaţi în faţa Teatrului Liric din Craiova să înceapă spectacolul în cinstea lor. Nu ştiau ce va fi, nu ştiau ce vor primi, dar totul fusese organizat pentru ei, pentru zecile de elevi care au făcut performanţă în toate domeniile, de la matematică, informatică, limba română şi limbi străine, la muzică şi sport. Au venit cu profesorii îndrumători şi cu părinţii, care şi-au adus cu ei camere de filmat şi aparate de fotografiat care să imortalizeze momentul. Miercuri, puţin după ora 18.00, spectacolul a început cu discursurile de rigoare, al prefectului de Dolj, Silviu Dumitru, care s-a limitat la a citi cuvântul premierului Călin Popescu Tăriceanu. Au urmat apoi un scurt discurs bâlbâit al lui Teodor Sas, viceprimarul Craiovei, şi cel al Luminiţei Popescu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Toate, pline de vorbe mari, de felicitări pentru cei 144 de copii excepţionali din tot judeţul.
„Răsplătiţi cu diplome şi tricouri
A început premierea. Primii au urcat pe scenă elevii care au obţinut menţiuni. Au fost aplaudaţi, au primit diplome, pungi galbene şi flori şi au coborât în sală. Au fost înconjuraţi de ceilalţi ca să vadă ce e în plasă. Surpriză! Un tricou. Atât. Un tricou alb, pe care scria „Guvernul României. Săptămâna Excelenţei în Educaţie“. Dezamăgirea a fost mare. „Probabil că atât merităm noi, olimpicii. Un tricou şi o floare. Pentru noi nu sunt bani. Altele sunt priorităţile. Îmi este şi mic, că eu port L, nu S, de fete“, a spus un olimpic. „Probabil că şi-au spus că noi nu avem timp să mergem să ne cumpărăm tricouri, că suntem ocupaţi cu învăţatul, şi s-au gândit să ne dea ei. Problema e că vine iarna şi nu mai avem ce face cu ele“, a spus alt olimpic.
Olimpicii au făcut spectacol
Au urcat apoi pe scenă elevii care au obţinut premiile III, II şi I la olimpiadele naţionale. Între premieri, organizatorii au presărat momente artistice susţinute de copii, dansuri populare, moderne, muzică populară şi instrumentală, dar adevăratul spectacol l-au făcut ei, olimpicii, care s-au bucurat de seara lor. Au zâmbit, s-au împiedicat la urcarea pe scenă, s-au aplaudat şi au arătat că ei sunt adevăratele valori. „Ne distrăm, că suntem aici toţi, şi e frumos să fii aplaudat, dar ne-ar fi plăcut să fie un concert ca lumea pentru noi. Paraziţii, de exemplu“, a spus un elev olimpic. „Sau, de ce nu, Activ“, a completat altul. A trebuit să se mulţumească numai cu tricourile albe, roşii, albastre şi galbene, în funcţie de premiul obţinut, galben fiind, bineînţeles, culoarea pentru locul I. Nu au fost uitaţi nici profesorii şi directorii şcolilor de unde provin olimpicii. Ei au fost însă răsplătiţi numai cu câte o diplomă, plătită, ca şi cele ale olimpicilor, din fondurile şcolilor.
Norocosul a primit două
Cel mai „norocos“ olimpic a fost însă Victor Pădureanu, de la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova, care obţinut locul II la Olimpiada Naţională de Matematică, aur la Balcaniadă şi argint la Olimpiada Internaţională de Matematică. El a primit două tricouri, unul chiar de la premierul Tăriceanu şi unul la această festivitate. Emoţionat, Victor nu a putut să spună decât câteva cuvinte. „Sunt onorat că sunt pe această scenă“. Cât despre faptul că guvernul a uitat să le dea şi un plic cu bani, olimpicul a spus. „Cred că nu sunt fonduri şi ne-au dat tricouri. Acasă am o colecţie. Am primit şi de la spanioli unul când am fost la internaţională“, a spus Victor. Alt olimpic care a obţinut două menţiuni, una la Olimpiada Naţională de Matematică şi una la cea de fizică, a primit doar un tricou. Întrebat cum a reuşit să fie în primele locuri la ambele olimpiade, acesta a răspuns. „Au fost în zile diferite“. Ei însă merg mai departe, cât mai departe de această ţară şi de guvernanţii superficiali, care nu sunt în stare să aprecieze şi să susţină valorile. Porţile universităţilor mari din lume le sunt deschise, iar lor li se oferă burse şi toate condiţiile pentru a face performanţă, pe pământ străin şi pentru străini, însă.

