Încă un transport cu ajutoare constând în alimente, materiale de construcţii şi haine, din partea cetăţenilor minicipiului Târgu Jiu, a fost trimis sinistraţilor din Moldova.
Campania demarată de Primăria Târgu Jiu şi Crucea Roşie Gorj pentru ajutorarea sinistraţilor din Moldova, la iniţiativa primarului Florin Cârciumaru, s-a bucurat de receptivitate în rândul cetăţenilor. Ieri-dimineaţă a plecat spre Moldova încă un camion cu alimente, materiale de construcţii şi haine, care vor fi împărţite sinistraţilor din Rădăuţi şi Barca, în judeţul Botoşani. „Le mulţumim tuturor târgujienilor pentru că au contribuit la strângerea de fonduri şi vă mulţumim şi dumneavoastră pentru că ne-aţi ajutat în promovarea acestei idei şi am reuşit împreună să întindem o mână de ajutor celor care au acum atât de multă nevoie! În continuare, Crucea Roşie Gorj pune la dispoziţia cetăţenilor conturile sale pentru a strânge din timp fonduri pentru eventuale probleme şi calamităţi naturale“, a declarat Ramona Evulescu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Târgu Jiu.
Ajutoare şi de la partide
Nici partidele politice nu au stat deoparte şi au demarat campanii de strângere de fonduri şi materiale de construcţii. Potrivit unui comunicat de presă al PNL Gorj, organizaţia judeţeană a trimis în această lună, în judeţul Botoşani, suma de aproximativ 100.000 de lei, strânsă din cotizaţiile membrilor de partid. Familiile afectate de inundaţiile din judeţul Bacău au primit conserve de carne şi pateu de ficat (6.200 de bucăţi), 1.500 de litri de ulei, 4.000 de sticle de apă minerală, 500 de saci de grâu şi porumb, 50 de saci cu îmbrăcăminte şi peste o sută de tone de materiale de construcţii. Valoarea produselor depăşeşte 100.000 de lei. Potrivit conducerii PNL Gorj, campania de strângere de ajutoare va continua până la sfârşitul lunii septembrie.
Cont pentru donaţii
Târgujienii care vor să fie alături de sinistraţii din Moldova au la dispoziţie şi un cont, unde pot face în continuare donaţii – Cont Crucea Roşie Gorj (deschis la Banca Comercială Română, sucursala Gorj): RO95RNCB0149042116320001.

