Un muncitor de la Cariera de piatră Porceni, din judeţul Gorj, a decedat după ce a fost prins de rama excavatorului pe care lucra. Bărbatul a fost aproape decapitat şi a decedat pe loc. Muncitorul de 26 de ani efectua lucrări în apropiere de marginea unei prăpăstii din cariera Porceni, adâncă de 50 de metri. La un moment dat, utilajul a alunecat şi a căzut pe marginea prăpastiei. „Colegii bărbatului au povestit că utilajul a căzut pe marginea prăpastiei, iar muncitorul a încercat să sară din excavator ca să-şi salveze viaţa. Din păcate, a fost prins de excavator şi a fost aproape decapitat, pentru că a fost prins între rama cabinei utilajului şi marginea prăpastiei. A decedat pe loc“, a precizat medicul Călin Neamţ, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Gorj. Utilajul are 27 de tone şi nu poate fi mişcat pentru ca trupul neînsufleţit al bărbatului să fie scos. Există riscul ca persoanele care ar încerca să mişte excavatorul să fie prinse sub el. „La faţa locului au sosit angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, care vor încerca să scoată cadavrul fără a-şi pune viaţa în pericol. Este destul de dificil, excavatorul trebuie ancorat şi apoi ridicat. Cadavrul se află încă sub utilaj“, a afirmat ieri după-amiază Călin Neamţ. Muncitorul era din localitatea Bumbeşti-Jiu şi nu era căsătorit. Angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj vor demara o anchetă în acest caz.
Muncitor decapitat de un excavator
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

