20.1 C
Craiova
luni, 18 august, 2025
Știri de ultima orăLocalRAAN devine jucător pe piaţa energetică naţională

RAAN devine jucător pe piaţa energetică naţională

MEHEDINŢI. Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare a primit ieri vizita experţilor francezi de la Gas de France, care împreună cu regia din Drobeta Turnu Severin au pus bazele unui proiect pentru modernizarea actualei termocentrale, dar şi pentru construirea uneia noi.

Unul dintre cele mai importante obiective ale proiectului este dezvoltarea unor noi grupuri energetice, prin care se vor crea 1.000 de locuri de muncă pentru cetăţeni.

Compania Gas de France este prezentă de aproape un an în Mehedinţi şi va ajuta în continuare pentru a da o formă bună proiectului. Potrivit directorului de proiect, Jean Cristophe Ealet, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare este un partener credibil, cu care va merge până la capăt. „Gas de France a ajuns prima dată în Drobeta Turnu Severin în urmă cu un an şi de atunci am venit frecvent aici, deoarece RAAN este un partener credibil, cu care dorim să lucrăm în continuare. Nu cu foarte mult timp în urmă s-a încheiat un contract între România şi Franţa, iar de curând s-a cumpărat o centrală de 2.000 de megawaţi din Anglia, care se vor alătura celor 3.000 de megawaţi pe care îi are RAAN acum“, a spus Jean Cristophe Ealet.

Directorul RAAN Mehedinţi este încrezător în proiectul pe care regia îl elaborează împreună cu Gas de France şi spune că va face tot posibilul ca şi cartierele mărginaşe ale Severinului să beneficieze de căldură. „Am încredere în proiectul pe care l-am demarat, pentru că Gas de France este partenerul cel mai serios şi de încredere pe care l-am avut până acum, iar în curând vom începe lucrările în cartierele de la Schela, zona şantierului Naval, pentru ca şi oamenii de acolo să beneficieze de electricitate şi căldură“, a spus Constantin Săceanu.

Investiţia pentru modernizarea şi construirea noii termocentrale se ridică la 1,5 miliarde de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII