Pilaf de Cartea Recordurilor
Bucătarii indieni aspiră la un loc în Cartea Recordurilor graţie unei specialităţi de orez care cântăreşte nu mai puţin de 13 tone. După cum informează Krone.at, bucătarii s-au folosit de trei macarale pentru a transporta cele 3.000 de kilograme de orez Basmati, 85 de kilograme de chili, 1.200 de litri de ulei, 6.000 de litri de apă, 3.650 de kilograme de legume, toate amestecate într-o oală de oţel cu dimensiuni uriaşe, sub privirea vigilentă a inspectorilor de la Cartea Recordurilor. 60 de bucătari îmbrăcaţi cu echipament de protecţie antiincendiu şi-au dat întâlnire pe stadionul din New Delhi, pentru a pregăti populara specialitate sud-asiatică numită Biryani. Pentru condimentarea mâncării, s-au folosit 86 de kilograme de sare şi un amestec foarte iute de zece kilograme de mirodenii. La final, cele 13 tone de Biryani au fost transportate în camioane la casele de copii din oraş, alături de o grămadă consistentă de legume şi 750 de kilograme de iaurt, pentru garnitură. Recordul va fi confirmat oficial în cursul acestui an, aceasta fiind prima înregistrare pentru o cantitate atât de mare de Biryani.
Condamnare cu miros de trandafiri
După ce ani la rând a fost zgârcit şi şi-a pus nevasta să îşi achite singură consumaţia în restaurant, un iranian va fi nevoit acum să îşi plătească scump gestul. După cum informează Krone.at, bărbatul a fost „condamnat“ de instanţă să îi cumpere soţiei cei 124.000 de trandafiri promişi la nuntă. Până se va achita de sarcină, tribunalul a pus sechestru pe apartamentul „avarului“. Potrivit legii iraniene, o femeie îşi poate reclama zestrea, aşa-numita „mahr“, în orice moment de-a lungul căsătoriei sau chiar şi la divorţ. Cadoul intră în proprietatea femeii, iar aceasta poate dispune de el după bunul-plac. Această regulă se regăseşte în contractul matrimonial de care depinde valabilitatea căsătoriei. După zece ani de căsătorie, Hengameh a decis că este timpul să îşi ceară trandafirii, pentru a-şi pedepsi astfel soţul zgârcit. „La puţin timp după căsătorie, mi-am dat seama că Shahin era foarte zgârcit. Refuza chiar şi să îşi plătească o cafea când mergeam la bar sau într-un restaurant“, a povestit femeia. Shahin le-a declarat judecătorilor că nu îşi permite să cumpere mai mult de cinci tradafiri pe zi. Tribunalul a respins însă obiecţiile bărbatului şi l-a obligat să îşi respecte obligaţiile. În caz contrar, el va ajunge după gratii.
O broască, antidot pentru diabet
O broscuţă din America de Sud s-ar putea dovedi o armă eficientă în cazul tratării diabetului. După cum informează Krone.at, o componentă descoperită în pielea acesteia sprijină producţia de insulină. Oamenii de ştiinţă speră ca, pe baza descoperirii, să poată obţine medicamentele atât de necesare în cazul a milioane de bolnavi. Având în vedere faptul că medicamentele existente în prezent nu se potrivesc în toate cazurile de diabet, broscuţele pot prezenta o alternativă. „Trebuie să punem munca noastră în practică şi să ajutăm oamenii cu diabet. Controlul diabetului reduce riscul complicaţiilor cum ar fi pierderea vederii, problemele la inimă, la rinichi, aşa că noile tratamente sunt vitale“, a declarat Dr. Yasser Abdel-Wahab. Pentru moment, medicamentul, care va fi lansat pe piaţă peste câţiva ani, va putea fi folosit doar în cazul a două forme de diabet.
Melanie B, goală de dragul semenilor
Fosta componentă a formaţiei Spice Girls, Melanie Brown, va renunţa la obişnuitul ei costum cu imprimeu de leopard şi va poza goală pentru o campanie împotriva traficului de carne vie. După cum informează Krone.at, vedeta a fost convinsă să renunţe la pudoare de reprezentanţii Fundaţiei Helen Bamber, o organizaţie britanică pentru drepturile omului. „Sunt mai plinuţă acum, de când am copiii, dar îmi place cum arăt. Trupurile femeilor sunt frumoase şi orice act pentru ajutorarea reprezentantelor sexului slab este important“, a spus Melanie Brown.
Kelly Brook, la altar
Topmodelul Kelly Brook pare să-şi fi revenit complet după moartea tatălui său. După cum informează Krone.at, vedeta, considerată de mulţi cea mai frumoasă femeie din lume, a decis să-şi oficializeze relaţia cu logodnicul ei, Billy Zane. „Sperăm să ne căsătorim în curând, poate chiar în acest an“, a declarat ea, la întoarcerea din vacanţa petrecută în Thailanda, alături de mama sa. După greaua suferinţă pricinuită de moartea tatălui, Kelly a decis să îşi dedice mai mult timp familiei. „Acum nu lucrez. Am decis să mă retrag pentru o vreme, aşa că am o mulţime de timp pentru Billy“, a mărturisit topmodelul.